Frunzele covor purtat de ultimele adieri
de vânt, de vară, se aştern în culori coapte
ale unei toamne, pe pământ, pe alei,
în aşteptarea cerului să se rostogolească,
de-a berbeleaca,
într-o îmbrăţişare continuă
ca doua suflete
ce se (re)găsesc peste an de perindări
în zbor de nori cu marea ce-şi spumegă valuri
în înalt să stropească faleza de gânduri jucăuşe
din rodul vinovat al nisipului întors cu lopata,
în forme, de copii pe plaja amintirii de mâine
a clipei de ieri.
30.08.2014, ora 12,57’

Comentarii
multumesc mult Lenus, o zi asa cum ti-o doresti, Marius
Frumoase versuri!