Aș vrea
Aș vrea să te întorci cu zarea,
din timpuri ce au fost odată,
să îmi cuprinzi în dor chemarea
și patima-mi nevinovată.
Tu ai plecat lăsând o iarnă,
un dor enorm sub câmp de nea,
sub alte amintiri să cearnă,
un anotimp, în grija mea.
Stau în nesomn și dor de tine,
și încă sper ca ai să vii,
am mere-n gust, blestem destine,
mă risipesc în dor...stihii.
Mi-ești tot ce am avut vreodată,
mă simt un drum și-ți simt suflarea,
ești straiul meu, durerea toată,
dar mă întregești tu, cu strigarea.
Mă simt, suspin, aer și vreme,
un anotimp, cândva o vară,
rostit curat și nu se teme,
să ningă încet o primăvară .
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
CULTURĂ PRIN MEDALISTICĂ – ACADEMIA DE ÎNALTE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI
Academia de Studii Economice din București, abreviat A.S.E. București, este o instituție de învățământ superior de stat, fondată în anul 1913. Sediul A.S.E. se află în Palatul Academiei Comerciale, situat în Piaţa Romană. Academia de Studii…
Citeste mai mult…Capriciile iernii
Cerul este senin dar este ger în curte, Ninge dar vântul începe ceva să caute,Flori de chiciură pe a copacilor ramuri,Dar și flori înghețate acum pe geamuri. De ieri multă zăpadă a început să cadă,Fulgi de zăpadă aleargă tare pe stradă,Văd iar…
Citeste mai mult…Ninge în Brăila
Astăzi am mers prin zăpadă fericită,Vântul printre ramuri răgușit iar caută,Orașul cu o maramă albă s-a îmbrăcat,Printre fulgii argintii mereui am umblat. Așa este Brăila când ninge foarte tare, Crengile în copacii goi triști trosnesc,Sunt copil…
Citeste mai mult…Într-o iarnă
Iarna pe drum iar veselă bine petrece, Lângă foc este foarte bine și în odaie,Întunericul nopții este acum mai rece Vântul prin zăpadă mai supărat trece. Cade din calendar astăzi o altă foaie, Mai așez un pulover gros iar pe mine, Când focul arde…
Citeste mai mult…
Comentarii
Multumesc mult de aprecieri!Sunt convins ca il aveti !
Aş vrea şi eu măcar un crâmpei din talentul dvstr.
am mere-n gust, blestem destine,
mă risipesc în dor...stihii.
un anotimp, cândva o vară,
rostit curat și nu se teme,
să ningă încet o primăvară .
REVERENŢĂ!