Cu buze fierbinți cămila așteaptă
din adăncul sienei, un verde aprins;
pe lungile-i pleoape, un bob iar desparte
gândiri de gândiri,
amiezi de amiezi.
Pustiul înalță un munte fugarnic
și visul se zbate-ntre stelele reci;
un geamăt uitat se pierde în șoapte
și, iar iau întinsul,
și iar rătăcesc.
Cât de departe e oaza albastră,
cât de stăpân este focul topit!
vântul mă-mpinge
spre trepte absente...
Comentarii
Citit cu drag acest poem minunat...Felicitări!