O umbră păşea
pe strada mea
din cartierul
care nu-i cartier;
Îi ştiam paşii,
îi şiam glasul
cald-răguşit
de pe vremea
când şi eu păşeam
"fluieră-stea"
prin "parcul iluziei"
visând pe o bancă
la "Pădurea Titanică"...
O umbră păşea
chemându-mă,
strigându-mă pe nume
ca pe vremea
când şi noi ne strigam
printre copaci
şi deşi eram gata,
cineva ne-a luat cu lopata
când ne-a fost jocul mai drag
Trecea o umbră...
Aceeaşi umbră
ce-a uitat
să mai fie
şi fiinţă...
Comentarii
Frumoase versuri! ♥️