Cerul mi-a dat un acoperiş de stele...
Eu stau sub el...
sătulă de ambiţia -mi prostească
de a fi cunoscută peste noapte
şi de-a uita cine sunt peste zi.
Nimic nu mă mai face să devin asemeni pescăruşului
care uită de unde a mâncat ultima oară şi încearcă să găsească
o fărâmitură în locul în care tocmai se înfruptase.
Plăcerea -mi de a sta rezemată cu coatele
de spătarul celest
ajunge să se transforme în păcat
deoarece
nimic nu este mai frumos decât
a te lua la trântă cu eternitatea
şi a pierde...
dar în fiorul clipei poţi spune că ai încercat.
-->
Comentarii
Mihaela Moșneanu,mulțumesc pentru popas.
.
Mulţumesc pentru popas,dragă Gordan Mircea.
Mulţumesc pentru popas,dragă Lenuş.
Frumos poem..Felicitări!