Mă-ntorc
din punctul tău cel mai îndepărtat
şi nu mai pot să-ţi vindec iubirea
după ce m-ai hrănit cu foamea ta
mai mulţi ani desperecheaţi de invidie.
Mândria îmi mijeşte prin gânduri,
pune urechea la pământ şi aşteaptă
susurul trupului de femeie-n ierburi
în serile cu lună plină din zilele verii.
Nu-ţi poţi juca rolul cu prestanţă
întâmplările care vor veni mâine,
lasă deschise ferestrele spre viitor.
Tot ce va fi între noi,
va fi ca o muzică preferată,
o rapsodie prin anotimpuri
fără echinocţii şi solstiţii liniare
alunecând în veşnicie.
-->
Comentarii