Ademenire
Ademenit de vise las gândul meu să zboare
când stoarsă mi-e privirea de patimi care încă
supina liliacul și crinii albi din floare
povara de iubire-n neliniștea de stâncă.
Bat visele-n vârtejuri, sperând că ai să vii
din leagănul luminii ce-n suflet l-ai crescut
sub gemetele coapte-n dorințe cochilii,
cu aripi de iubire in visul meu știut.
Tiran îmi este dorul în care mă afund
sub un apus de soare pe cerul tău senin
mă doare și cuvântul în zborul lui rotund,
căci naști în mine versuri, culoare în divin.
Mușc cu nesaț iubirea, ce-i poate suferință
nelocuita lume din lumea mea confuză,
stârnește al meu suflet, păgân într-o privință,
când eu atârn ca ramuri, rostind câte o frunză.
-->
Comentarii
Frumoase versuri!