Fusese furtună, vijelie mare! În jurul pomilor erau crengi căzute, hârtii și gunoaie peste tot locul de joacă, ca într-o curte părăsită. După programul de dimineață al sanatoriului, eram scoși la aer, în curte. Era deja soare, se zvântase pe jos, că era cald. Doar ici și colo mai strălucea câte o băltoacă, spre deliciul celor mici. Cele câteva leagăne și balansoare erau deja ocupate de primii sosiți și apoi de cei mai mari și mai puternici. Erau și copii care stăteau la soare și nu știau ce să facă. Fiind mai mic, nu mă așteptam să prind vreun leagăn și m-am dus spre zona cu crengi rupte.
- Nu te duce pe acolo, că te împledici și cazi! Clengile astea sunt foalte peliculoase! mi-a spus unul din copii care se ținea după mine la joacă.
- Ei, periculoase! Nu știi povestea cu sarea-n bucate? Tot ce-i rău, de-i luat cu măsură, devine bun! Așa m-a învățat bunica mea. Hai să ne facem jucării din ele.
Am ales o creangă ce se ramifica ”interesant” și cu ajustări, a devenit un pistol pe cinste!
- Uite, îți place pistolul meu?
- Ce pistol, mă, e o clacă!
- Adică zicem că e pistol, că are țeavă, uite și trăgaciul, ai de unde să-l ții și uite ce model are pe mâner! Hai să-l lustruim!
- Păi... Cu ce?
Nu i-am mai răspuns. M-am aropiat de un fost picior de bancă din beton și am frecat atent țeava pistolului să dispară coaja, să devină dreaptă și să capete strălucire.
Încet ochii copilului au început să zărească în creanga mea forma de pistol și să se bucure!
- Adică e pistol adevălat! spuse el fericit. I l-am dat, că ochisem o creangă și mai faină.
Încet, s-au adunat și alții și crengile deveneau pe rând arme, săbii și tot felul de jucării.
Balansoarele și leagănele erau libere, toată liota de copii devenise un stup de albine harnice, trebăluiau, frecau de orice colț de ciment fel de fel de minunății iar imaginația era la ea acasă!
Educatoarea m-a întrebat de unde știu să fac jucării. I-am spus că sunt de la țară, noi n-avem jucării de-adevăratelea ci doar din astea, adică!
- Cum adică?
- Păi, craca asta adică e un pistol, aia de la Costel adică e o sabie... Asta înseamnă adică: să-ți imaginezi că toate sunt de-adevăratelea!
- Bată-te norocul de copil isteț! Și mi-a făcut cel mai mare cadou pentru sufletul meu: m-a strâns cu o mână la pieptul ei. Aveam ochii în lacrimi.
Mi-era un dor nebun de acasă, de mama, de mamaia mea, care mă strângea așa. Am fugit într-un colț să nu mă vadă ceilalți și am început să visez cu ochii deschiși: eram, pentru o clipă acasă,adică...
-->
Comentarii
Copilul din mine vă mulțumește pentru jucăriile din imagin domnule Ioan Munteanu. Iar eu, cel mare, vă mulțumesc pentru ce simt că ați pus alături...
Cel mai mare dar pe care-l poate primi un scriitor sunt cuvinte ca ale tale Gabriela Mimi Boroianu Sărut mâna pentru aprecieri
M-ai făcut să plâng... Cel mai mare dar pe care îl poți face unui copil e dragostea , nu o va uita niciodată! Mulțumesc pentru plăcerea lecturii!
Mulțumesc pentru frumoasele cuvinte Ion Rodica Nicoleta. Sunt bucuros că rezonați cu rândurile mele.
Mulțumesc Agafia Dragan pentru trecere și apreciere.
un colt de copilarie, o copilarie adevarata pe care o pastreyi in suflet, ca pe cel mai de pret suvenir. Am citit cu placere. Felicitari!
Semn de placuta lectura.