adoarme-mă
în primăvara asta nebună
de ce nu m-aș întoarce printre pomi
s-ascult cum pocnește muguru-n floare
să-mi văd umbra rătăcită de mine de mine
să-i fie frică de umbrele pomilor
în spatele meu e o încăierare de umbre
sângerând în întuneric umbra mea
se preface-n noapte într-o pasăre
cuib dulce legănând depărtările
cuib dulce-alungând arătările…
trec râzând și plângând și plângând plângând
într-o lume rebelă
ne ivim din senin ne-ntâlnim ne-nmulțim
ne-amintim și uităm și uităm
e ceva luminând în sufletul meu
e goana e vremea spre faldul plăcerii
e rece e lună sunt stele mai plouă mai stă
trupul nopții l-am frânt pe genunchi
a trecut nebunia în alb rostește-mă-n sângele tău
cu limba de rune din patima dragostei
insemnele orei au adormit pe sărutul
genunchiului tău ascuns în amurgul
unei luni nupțiale cu ofrande din vechiul ofir
adoarme-mă înlăuntrul luminii
ca să înmugurim în ierburi albastre
peste priveliștea stelelor în nuntire
adoarme-mă pe brațele tale de pluș
ca să visez cai murgi pe câmpii andaluze
boltească- se-n vise acest cer peste care
trec sfinți în marame cu aripi de libelulă
adoarme-mă pe sânii tăi languroși
s-ascult cum se scurge laptele-n prunc
cum inima ta bate nervoasă nervoasă
ca o viperă strânsă de gât
adoarme-mă-n ochiul tău mistic
să devin un sihastru prin grote de dor
prin sângele tău să mă plimb ca un schimnic
adoarme-mă și-apoi fă-mă să mor…
luni, 10 februarie 2014
-->
Comentarii
Frumuseţe şi măreţie lirică.
Felicitări!
.
Aurora, stimă
Frumos poem...Felicitări!