noaptea
cu o singură stea pe cer
ce lumina poarta
în care
ţi-am furat sufletul.
L-am luat
ca să nu fie singur
al meu
şi te-am lăsat
să crezi că
tu eşti Eu,
dar n-ai simţit dimineaţa
când ţi l-am furişat
în buzunarul de la piept.
Era siguranţa mea
că-i va fi bine
întreg
cât eu voi alerga
cu mintea
pe coclauri de
eu sunt Tu.
05.02.2014, ora 13’56’’

Comentarii