Izgonit din cer, stă agăţat cu picioarele
de pământ, ca un circar pe sârma vieţii
şi-şi flutură mâinile în aer de parcă ar dansa pe ritmul
bătăilor de aripi, din piept. Era cântul înfloririi şi petale
se adună,
se zboară,
se aruncă,
ca în copilărie, de sus în jos, pe dos, se strigă ecoul
şi
vişini, cireşi, caişi îmbată salcia
se plânge
la tărâmul unui râu se face punte, puntea dorului de timp:
timpul meu,
timpul tău,
timpul timpului fără de timp în semnul legat de suflet.
02.04.2016 ora 16,21’

Comentarii