ah pădurea mea de taină
ah pădurile noastre albastre
din care-am ieșit la lumină târziu
și-au rărit de tine frunza toamnă
poezia lor cea dulce a zburat în infinit
în vârtejuri aiurite eminescizând candori
și bacoviind durerea unei veștejite flori
ceruri vinete se-arată peste zorii care vin
vor cădea zăpezi în iarnă
albe vise din trecut care ne vor aminti
că suntem fluturi de noapte
în cochilii de mătase paradoxuri renăscute
peste timpul ce ucide ale inimii speranțe
zboară frunze cade bruma, cerne toamna
ploaia rară gândurile delirează
pe albastre mări de taină unde pescărușul
doarme peste valuri amurgind
unde ești iubirea mea să te strâng
acum în brațe pe nisipul de pe plaja
ce-a rămas ca o sahară între vânturi
și-ntre valuri pustiind inima mea
ah pădurea mea de taină unde e
podoaba ta frunza cade o clepsidră
timp pe aripi de cocori cad confeti
de pe ceruri funigei zboară haihui
tu pădurea mea cea dragă
de ce porțile mi-ncui și mă lași pribeag
s-alerg ca un rătăcit în lume
după asprele himere între dulce și-amărui
mângâie-mi fața iubito șterge-mi lacrima
de taină stai pitită printre gene
nu pleca din gândul meu
că de pleci mă duc și eu pe o aripă de zeu
unde nu există lume, undeva în empireu…
vineri, 20 septembrie 2013
-->
Comentarii
"zboară frunze cade bruma, cerne toamna
ploaia rară gândurile delirează
pe albastre mări de taină unde pescărușul
doarme peste valuri amurgind
unde ești iubirea mea să te strâng
acum în brațe pe nisipul de pe plaja
ce-a rămas ca o sahară între vânturi
și-ntre valuri pustiind inima mea"...
...
"s-alerg ca un rătăcit în lume"... spune poetul - care simte
apăsarea toamnei şi-a clipei ce-a ucis în
inima-i înfiorată - speranţele şi tainele închise
într-o clepsidră, în care se reflectă "valuri amurgind"...
cu încântare,
valentina
Toată admiraţia pentru acest poem minunat...Felicitări!