Aici eşti unde n-ai fost niciodată
în miezul fără de glas al cuvintelor
unde se naşte nou născutul ţipând
lovit în vocale cu palma,
de ţipătul i se pierde în scâncet,
de fără de laptele dulce la sânul preaplin.
Se întrupează în fără de trupul metaforei
toată dragostea netăgăduită-n candoare,
de înviu printre oamenii vii
de la care învăţ ce nu-i de învăţat
până se lasă crepusculul în culori înşelătoare,
de nici nu-ţi închipui întunericul ce urmează.
Se rup norii în fără de ruperea vremii,
nimicul cu nimic nu se spală,
suflarea se pierde la ultima suflare
pe care cerul o primeşte întreagă.
Totul se scurge în valul fără întoarcere al lumii,
nimeni în nimeni nu se mai regăseşte,
carnea noastră din pământ, pământu-o va înţelege
şi-n fiinţa lui va fiinţa fără-ncetare.
Ne vom ivi pe un tărâm fără de limbă
şi vom iubi fără de semne,
de cine ştie în câţi ani lumină
vom reveni într-un foton în treacăt,
de unde vine totu-i stins...
Noaptea noastră e polară
mai albă decât albul zăpezii,
mai neagră decât negrul pământului,
dimineaţa va răsări un soare nou
mai luminos decât toate stelele universului.
-->
Comentarii
Frumoase versuri. Am citit cu drag!