vânătorul nu ucide niciodată pentru carne
el vrea mirosul de sânge
agonia
ultima privire
din ochii căprioarei
privirea aceea
dureros de albă
i se împlântă în retină
şi îl urmăreşte
învolburându-i sângele
zvâcnindu-i orgasmic în vene
pata de sânge
se strânge aprins în zăpadă
mâinile îmi sunt atât de reci si albe...
nu îndraznesc să respir
de frică să nu trezesc omenirea
din înghețul acesta scrâșnit
pleoapa mea adormită tresare
pe buze simt
gustul propriului sânge
cuvintele tale albe
scrijelite pe o hârtie
la fel de albă
îmi îndurerează ochii
nu văd
nu mai pot să văd decât
o mare de alb
din care răsar mii de ochi
peste lumea mea
a început să ningă din nou
sângeriu și absurd
și doamne...
nu vreau să mai simt
mirosul de sânge proaspăt
(iar tu
nu-mi vorbi...
nu-mi vorbi de iubire
când inima mea se închide
ca un ochi de căprioară murind)
-->
Comentarii