unei fiinţe umane, Ciprian
Pe alei de cenuşă, aidoma uitării,
răsari Stare Albă neînţeleasă de gânduri,
alergând pustiit căldura uscată
printre clipe rotinde râvnite de timp.
Şi nu ştii de unde se scutură ceaţa
peste dulcea privire; dintr-o sete lumească,
orbecăi mormântul şi crucea nescrisă…
ţi-alături sosirea-n ninsoarea grăbită.
Din prigoniri smintite, în ochiul gri al zilei…
te-adulmecă o parte din duhuri,
rând pe rând străină vină-ţi poartă
sihastrică o cale
în subadânc de geruri…în ritmuri ideale.
Şi ţi-e târziu în lacrimi şi ti-e lumină-n palme,
când triste nopţi ascund durerea ta
de rouă, cum ochiu-ţi efemer!
-->
Comentarii
Las un semn admirativ de trecere...
Minunate versuri