Alerg şi ei aleargă odată cu mine.
Ei spre mine şi eu spre marginea cerului să-nvăţ,
să-l măsor în clipele iubirii de nesfârşit.
Doar trupul se mai agaţă de ei, de norii albi, gri, negrii,
să-şi odihnească picioarele. Privirea e tot înainte. Ea zboară
să cuprindă albastrul. Îşi mai aruncă coada ochiului înapoi,
să vadă dacă am curăţat drumul
şi eu îi strâng, îi înţep cu podul palmelor
să se scurgă, cadă mai repede, în stropi
de ploaie sau nea, să bucure pământul.
Nu ştiu să măsor distanţa de la mine la suflet
şi nici barometru nu mi-am luat să măsor aerul
din clipe netrăite.
Întind viaţa
ca un cearceaf,
ca o pânză,
ca o hârtie
şi calculez gândurile împrăştiate în colţuri
de lume, să adun, (com)presez dorul.
Poate reuşesc să cuprind cerul sau el pe mine.
08.01.2015, ora 11, 38’
-->
Comentarii
multumesc din suflet voua tuturor, o seara minunata, Marius
Nu ştiu să măsor distanţa de la mine la suflet
şi nici barometru nu mi-am luat să măsor aerul
din clipe netrăite.
Am lecturat cu deosebită plăcere, prieten drag!!