(Foto de aici)
Mă-nchid în mine ca-ntr-o mânăstire,
Mărturisind iubiri strânse-n povești,
Și te implor smintit să mă vestești,
Închizând ochii-n zori ca o sfințire.
Când povestesc amar de vise frânte,
Îmi rătăcesc genunchii prin mătănii;
Mă-mbăt în amintiri prinse-n vedenii
Și mă închin cu dor și lacrimi sfinte.
Știu, sunt furtună grea sau cer senin,
Sunt raiul pur, sunt iadul deopotrivă,
Mă lupt în noapte cu demoni, captivă,
Și-n zori zâmbesc la chipu-mi cabotin.
Mă-nchid în suflet ca-ntr-o rugăciune
Nespusă-ntr-un altar ce-ascunde taina;
Și deschid ochi-n zori să alung spaima
Că l-am pierdut pe Dumnezeu din mine.
-->
Comentarii
suntem o societate fara Dumnezeu, bolnava de regrete si fapte reprobabile, cu toate astea sarbatorim Sfintele Pasti (si nu numai) fara lumina in suflet si fara impacare cu noi. Zadarnice rugi si matanii!