alter ego
eu sunt homerul zilelor apuse
cu odiseia implantată-n sânge,
cu iliadece cetăți distruse,
timpul n-a reușit a mă înfrânge.
trecut-am ca ulise pân’ la urmă
cu inima-n armuri, arsă de timp;
până această viața mi se curmă,
mă voi lupta cu zeii din olimp.
nu-mi voi căta spre alte zări norocul,
deși mai bate vântul și-i furtună,
aici mă ține dragostea și locul,
aici trăit-a muma mea cea bună.
de-aici din țara umbrelor tot vine
o mână dulce care mă alintă,
aici trăit-am clipe dragi, divine,
și-ntâia dragoste neîmplinită.
se-aude glasul de privighetori,
e-o rapsodie ruptă din tării,
un rai cu pomi înmugurți și flori,
pictate toate pe cămăși și ii.
găsit-am eu în cleopatra, sfânt,
ce m-aștepta din zările albastre,
să-i fiu pereche până la mormânt,
țesând la pânza visurilor noastre.
de va veni sfârșitul peste noi,
aș vrea să fie în nuntiri de stele,
să cadă nori de-argint și vlog de ploi
în muzici dulci pe gândurile mele.
miercuri, 4 aprilie 2012
-->
Comentarii
Un poem minunat cu toată admiraţia
Mulțumesc Mihaela pentru citirea poemului și aprecieri.
de va veni sfârşitul peste noi,
aş vrea să fie în nuntiri de stele,
să cadă nori de-argint şi vlog de ploi
în muzici dulci pe gândurile mele.