15. ((poezie, eseu, proză)
~ Monografii florale ale Scripturii ~
Altoirea pe Măslinul cel Bun
poem ortodox
Sunt o creangă uscată,
ruptă din măslinul sălbatic al pustiei.
Frunzele mele au gust de praf și uitare,
iar rădăcina din care m-am hrănit s-a stins de mult
în pământul crăpat al mândriei.
Dar Tu ai venit în noapte,
Grădinar al nenumitelor stele,
cu mâinile sângerânde din Ghetsimani.
Ai tăiat cu lama iubirii tot ce era bolnav în mine,
tot ce purta mirosul morții.
Nu m-ai aruncat în foc,
deși asta meritam.
Ci m-ai luat pe sus, cu o gingășie care sperie zeii,
și m-ai altoit adânc, în trunchiul Tău.
În Măslinul cel Bun.
Acum, seva Ta curge prin venele mele de lut.
E un ulei fierbinte care vindecă,
un râu nevăzut de har care urcă prin scoarță.
Nu mai sânt eu cel ce trăiește,
ci Hristos freamătă în frunzele mele argintii.
Simt cum mintea devine lumină,
cum inima învață să roadă milostivire.
Sunt doar o ramură mică,
purtată pe umerii unui uriaș de sfințenie,
sorbind în fiecare clipă, prin Sfintele Taine,
grăsimea și viața care nu se mai termină.
---
„Prin plantele Scripturii, Dumnezeu învață taina vieții și a mântuirii.”
seria plante sacre şi biblice 12
©Ioan Muntean, 2026
-->
Comentarii