amintirile. Le-am aşezat vreasc cu vreasc
şi le-am înălţat în jurul meu, până la nivelul
copacului din mine. Nu-mi trebuia
decât scânteia care să poată aprinde
focul. Sângele îmi era gazul. L-
am
picurat
din
norii
ochilor.
Şi ard. Şi ce vâltoare. Nu vă apropiaţi.
Veţi arde înainte să vă aşezaţi
locul (vostru). Bucuraţi-mă. Priviţi doar,
cât încă focul
nu m-a mocnit
şi
vântul
nu-mi suflă cenuşa
spre altă viaţă
să mă (re)aprind.
08.03.2014, ora19, 44’

Comentarii
multumesc mult Ioan
multumesc mult Valeria, o zi frumoasa, Marius
Superbe amintiri..., adunate intr-o ardere incandescenta! Admiratie!