cel călăresc peste mările migdalilor copţi.
Respir prin aripi întunericul aidoma unei păduri
cu ciute negre vânate de centauri.
Mirat dintr-o dată de inflexiuni, glasu'-i era feeric de liră
i-am ascultat timbrul înalt.
Nervii nu-mi răscolesc trupul, ci gândul
lăsându-l liber să zburde, îndepărtând orizonturile înguste,
nu fiinţele de fiinţe.
În cuvinte fără sonoritate se adaugă împliniri.
Am încărunţit tot căutând adevărul în surâsul femeii
nedesluşind ascunsele taine de ea ori de mine
şi păşind în seninătate sufletu’-mi se va însenina.
-->
Comentarii