Întrebarea pusă de cineva la întâmplare
îmi taie emoţia şi se agaţă de răspuns.
Amândoi trăim într-o cochilie
în care se aude vuietul mării îndepărtate
sunet de pian în camera vecină.
Degetale tale subţiri ca un fulger de iuţi
le văd alunecând pe sufletul meu
în oglinzile marilor regine
unde se privesc goale descoperindu-şi defectele
peste care toarnă fetişuri.
Nimic nu ating fără să se transforme în muză,
inima absoarbe lumina şi aprinde focul viu,
arde neîncetat la marile strâmtori
prin care trece timpul în corăbiile nopţii,
spre dimineţile pline de melancolie
traversând anotimpurile,
noi trecem nepăsători şi uituci.
-->
Comentarii