amândoi într-unul singur-14

[Viorel Gongu]

Este duminică dimineaţa.
Narcisa şi-a sunat soţul şi l-a rugat să nu se supere dacă rămâne peste noapte la mine. Am jucat cărţi, am băut şi ne-am amintit chestii haioase de când eram noi"fete".
-Bună dimineaţa, doamnă! îmi zice Narcisa, care a dormit în camera Ioanei.
-Te pup,iubita.
Moralul îmi era bun. Chiar aveam o senzaţie stranie de femeie care are în mână, ca unealtă, un killer.
"Puterea te îmbată şi te înrobeşte"!
Narcisa imi spune alintat:
-Îmi pui o "pilă" la Robert cel Mare?
-Nu-l cunosc, ieri l-am văzut prima dată.
-Îl ţii la secret, nu? Te spun lui Mihai, mă tachina ea.
-Mihai e resortul care a pornit "maşinăria".
Sună telefonul şi "vocea protectoare", după scuzele de rigoare, mă întreabă, prevenitor, dacă doresc o gardă de corp "discretă", invizibilă.
-Nu, mulţumesc, spun grăbită dar apoi, dorind să bravez un pic în faţa Narcisei:
-Cred că domnul "deranj " a fost convins...
Vocea, un pic surprinsă, răspunde râzând:
-Aşa aţi dispus dumneavoastră, doamnă.
Apoi, după un sarutmâna ceremonios, închide.
Narcisa fierbea:
-Nu prea am auzit bine. Spune! Spune tot!
Apoi după ce a tras aer în piept:
-Cine sunt domnii?
-Nu ştiu, sincer, nu ştiu! şi presimt că nici nu doresc.
Am intrat într-o stare de linişte fără temeri. Mă simţeam cu adevarat protejată. Intru pe "net" şi nu dau de nici un mesaj de la el şi nici de altundeva.
Narcisa nu avea stare. Am îndemnat-o să plece.
M-am scos, îmi spun. Azi vine George şi iar am scăpat de explicaţii. Ce-aş fi spus despre Costel?
La paisprezece şi treizeci vine avionul lui George.
O sun pe Sanda şi-i dau vestea cea bună.
-Alo, Sanda!
-Da, îmi răspunde "albastrul superb."
-Astăzi vei primi medicamentele.
-Îţi mulţumesc mult! Îl meriţi pe el, cu adevărat.
Ce-o fi vrut să spună? Înainte de a pleca, Narcisa m-a întrebat :
-Cine e Sanda? Cum adică, îl meriţi!
-Sanda?...E o tovarăşă a clubului din care fac şi eu parte.
-Ce club?
-Probabil că e un club select din care fac parte: oameni, cai, flori, câini şi alte vieţuitoare.
A plecat nedumerită privindu-mă peste umăr, din uşă.
Parchez lângă aeroport, la ceva distanţă. Mai e vreme aşa că, o iau pe jos.
Revăd "vâscul" sub care m-am reântâlnit cu Mihai.
Multe lucruri s-au schimbat în viaţa mea de atunci. Se afişează aterizarea. Simt"fluturi". Am emoţii? Vine băiatul lui Mihai? Vine ginerele meu! Este unul şi acelaşi. Parcă mi-e teamă să îmi spun adevarul. Să-i spun că port în pântec pe fratele lui? Să-i spun că port în mine pe fratele Ioanei?
Gradele noastre de rudenie pot fi date drept teste la examene psihologice. Doi soţi au acelasi frate! Ei doi nu sint frati!
E ilogic!!! Apare George, bronzat, atletic, tânar. Nu are gusturi rele Ioana! Îmi sărută mâna şi, pe drum spre maşină, mă roagă să-l las să conducă. Chiar îmi doream asta dar nu aş fi îndrăznit să-i propun.
-Te rog ,George, îi spun şi adaug: Hai să facem un mic ocol prin Militari.
Am trecut de "Lujerului" şi o sun pa Sanda.
-Alo!, se aude vocea ei, aproape acoperită de lătratul lupului.
-Te sărut, Sanda. În zece minute urc la tine.
-Te aştept.
Acelaşi"opel", parcă, eliberează parcarea. George parchează cu eleganţă.
-Îngăduie-mă cinci minute, te rog.
-Sigur, Dalia.
Cu pachetul În mână, iau liftul şi ajung la uşă...
Uşa se deschide şi ...:
-Singură?
-Da, George a rămas în maşină.
Îi dau pachetul şi mă întreabă de "costuri".
-Din partea casei, îi spun senină.
-Chiar îl meriţi! imi spuse, plină de căldură.
Apoi m-a întreabat direct:
-Ai să mi-l arăţi pe George vre-o dată?
-Sigur, dar nu azi.
-Mulţumesc!
Am plecat. În lift mă întrebam pentru ce îmi mulţumise de fapt: pentru pachet sau pentru promisiunea că îl va cunoaşte pe George...
Urc în maşină şi-mi pun centura. George mă priveşte şi întreabă:
-Ce face Sanda?
Rămân mută. O cunoaşte? Ce ştie? Cât ştie? Sanda ştie că George este fiul lui Mihai şi ginerele meu? Se pare că ştie.
-Sanda e bine şi să sperăm că, de acum ,o să-i fie şi mai bine.
-Doamne ajută", aud de la George acel salut tainic şi răspund ca un ecou:
-Doamne ajută.
Rămân între real şi imaginar, un timp.
-Ce face Ioana?
-E foarte bine,"bunico"! Vei avea o nepoată!
-Felicitări, îi zic, dar în minte îmi revine din nou acel obsesiv "şi bunică, şi mamă".
Facem o haltă pentru cumpărături. George, galant, îmi ia pachetele şi mă însoţeşte. La "scrisori" nimic. Nici lăcăţelul nu m-a privit. Urcăm. Îl văd obosit.
-Dupa ce mănânci, bei o cafea?
-Da, mulţumesc! Pot face un duş?
Îşi despachetează lucrurile şi se uită întrebător. Îi arăt camera Ioanei. În gând îmi spun că în această casă nu a intrat picior de barbat străin şi acum...
Iese cu un halat în mână şi intră la baie.
"Croşetez" de mâncare, îi pun un păhărel de cognac şi mă uit la sticla trecută de jumătate.
Mai beau un păhărel şi simt că ..parcă mă ia apa.
George întârzie. Aprind o ţigare şi o savurez cu aroma tare de băutură. Parcă pe furiş, mai iau un păhărel şi apoi îl umplu din nou de parcă m-ar fi văzut cineva.
Privesc peste braţul fotoliului ..în pardoseală.
Din baie apar mai întâi picioarele masive ale lui...Costel?
Ce asemănare izbitoare! Ridic privirea:trupul lui Costel purtând pe umeri capul unui Mihai...mai tânăr.(mult mai tânăr şi mult mai frumos)
Simt în mine acel "aliat" al lui Costel şi aştept ca mâna lui să mă cuprindă. Sunt amândoi aici într-unul singur!!! Mâna cu degete lungi şi îngrijite se ridică spre mine. Inima mi se zbate puternic, gata să-mi spargă pieptul....

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]