Anei
Dintre visele frumoase care le aveam odată,
Am rămas doar cu nopți albe... n-am crezut-o niciodată!
Palid, la umbra ferestrei, o aștept iar să apară,
Chiar și vântul o așteaptă printre plete să-i dispară
Nu mai vine pe la mine, după-atâția ani și ani,
Oare i s-a stins văpaia, precum lava din vulcani?
Unde-i este râsul sprinten, dintii ei strălucitori,
Unde-i gingășia feței ce-ar ofili multe flori?
i-era firul de lumina, m-agățam mereu de el,
Într-o beznă nesfârșită, fără capăt de tunel;
Gura mi-e tot mai uscată, iară gâtul... îmi e ars
Parc-aș fi băut, eu singur, multe sticle de ginars
O, tu umbră-a inserării, de ce nu vrei să te-arăți?
Fără tine asta viață nu va fi că alte dăți;
Dorinți, patimi strâng în mine, pentru cea care-o iubesc,
Le ascund adânc în suflet și cu grijă le păzesc
Și dacă-n cealaltă viață, tot așa voi fi iubit,
Îmi voi ceda veșnicia altuia, mai nimerit!
Acum rătăcesc prin lume, sunt pierdut printre iluzii...
Am ajuns, respins de soartă, doar cu triste deziluzii
-->
Comentarii
„Albe nopți” de ți-au rămas
Nu te întrista, băiete!
Plină e lumea de... fete.
Luptă-te, ieși dim impas.