Am renunţat
Autor: Ştefănescu Dumitru-Cristian
Am renunţat să mă privesc
Oglinzi nu mai există
Necontenit eu le zidesc
Mi-ascund privirea tristă.
Încercănat şi obosit
Duc versul meu la buze
Sărutul meu încărunţit
De gânduri prea confuze.
Nu mă opresc şi mă târăsc
Încet, încet, pe coate
Analizez şi rânduiesc
În gândul meu de toate.
Am zile mari şi atunci scriu
Din minte de-ale mele
Şi versul meu e sângeriu
Ca vinul din ulcele.
Şi stihul meu purtat de iele
Se 'nalţă către soare
Un suflet luminat de stele
Uşor precum o boare.
Atunci ajung la apogeu
Şi nimenea nu ştie
Cât de uşor sau cât de greu
Pot scrie o poezie...
Eu sunt mereu,mereu grăbit
Şi nu-mi arde de glumă
Talentul ce mi-e dăruit
O muza şi-l asumă.
Din cărţi citite şi din vers
Creez o lume nouă
Clădind mintal un univers
Ce vi-l arăt şi vouă.
Sunday, February 08, 2015 12:01:03 PM
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
Numărul zero
Numărul zero este un număr cu soț sau este un număr fără soț?
Citeste mai mult…
Vizualizări: 10
-->
Comentarii
Mulțumesc.
In universul poeziei nu avem constrangeri, oglinda e sufletul nostru din care se revarsa cuvinte de iubire si dor. Ne inchidem intre pereti de versuri precum in turnul de fides cei dinaintea noastra... Si nu mai exista oglinzi, caci ne-ar mania necuvantul din noi, durerea ascunsa inspatele cuvintelor, furtuna ce bate la ferestrele inimii. Numai poetul stie atatea cate sunt si de ce musteste fiecare cuvant. Felicitari!