AM VRUT SĂ FIU ARTISTĂ

AM VRUT SĂ FIU ARTISTĂ

,,Toate drumurile duc la Roma''...aşa sună un vechi dicton din vremea de glorie a imperiului roman, ce pentru mine a avut efect de sentinţă . Pe unul din drumuri, am ajuns şi eu demult, la Roma, iar astăzi, mă găsesc în incinta acestui teatru roman, într-o postură inedită. Niciodată, nu putem şti pe unde ne poartă paşii destinului şi nici ce putem fi. Se spune că după cincizeci de ani, oamenii se arată, pe ei înşişi, aşa cum sunt. Am inceput tarziu să scriu, dar astăzi in prezenţa dumneavoastră, are loc botezul celui de-al treilea copil literar: ,,Note de toamnă'', note de toamnă din toamna mea tarzie, un anotimp de poezie.
Visele nu au termen de garanţie, dar vă fac o destăinuire în premieră, risc şi vă spun un secret: Am vrut să fiu artistă ! Credeţi?

AM VRUT SĂ FIU ARTISTĂ

Am vrut să fiu artistă,
pe la vreo douăzeci de ani
aveam chiar nume de scenă, 
dar, mare ghinion,
din lipsa de fonduri, de la bugetul de stat,
examenul la teatru, din acel an, s-a blocat
şi uite-aşa... talentul s-a contramandat.

Am vrut să fiu artistă,
pe la vreo două zeci de ani
iar timpul zboară 
şi mă apropii deee... treizeci de ani;
dar, sunt doar, jumătate din comoara
ce-ascunde, doamna, în buletin şi-n toamna
de la tâmple, străjuită de castani.

Am vrut să fiu artistă,
pe la vreo două zeci de ani,
dar timpul a zburat, anotimpurile s-au perindat
anii s-au tot numărat, iar vârsta s-a argintat
şi-am devenit de două ori mămică,
mai târziu chiar, bunică, dar cu suflet de artistă!

Am vrut să fiu artistă,
pe la vreo doaua zeci de ani,
dar timpul s-a cutreierat, 
anotimpurile s-au vânturat
iar eu m-am împiedicat în al cincilea anotimp
şi m-am indrăg...şi m-am apucat de scris,
pe un fluturaş publicitar ,, Carrefour''
sosit demult, aproape de Crăciun.

Am vrut să fiu artistă,
pe la vreo două zeci de ani,
timpul zboară şi nici nu cere bani...
dar tare demult, un înţelept a spus:
,,Toate drumurile duc la Roma''
dovadă, sunt aici, eu chiar am crezut.
iar astăzi, în Teatrul ,, Lo Spazio ''din Roma
şi într-un rol memorabil, v-am recitat
povestea unei artiste fără scenă de lemn,
dar cu un suflet mare, ce i-a fost îndemn.

Am vrut să fiu artistă, 
pe la vreo douăzeci de ani 
să joc într-un spectacol cu un somtuos decor
şi să strălucesc sub reflector.
Dar, rămân optimistă, o curajoasă şi nu abdic, 
doresc să fiu artistă, să-mi împlinesc un vis.
Vreau să joc pe-o scenă, chiar şi-n Paradis!

AM VRUT SĂ FIU ARTISTĂ ( Parodie ) - @ Maria Ileana Tănase - 29 Mai 2016 - ROMA- Italia

1979344231?profile=original1979344289?profile=RESIZE_1024x1024

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Nitu Constantin a postat o postare pe blog
 Jocuri de cuvinte - alunGeografie lingvistică        Alunul în (c)arte        Moto: „Alunica-ți de…
1 oră în urmă
Nitu Constantin a postat o postare pe blog
 Jocuri de cuvinte - alunGeografie lingvistică         Alunul în lume și în viață        Moto: „ La…
1 oră în urmă
Nitu Constantin a postat o postare pe blog
 Jocuri de cuvinte - alunGeografie lingvistică         Alunul        Moto: „O cojiță de alună trag…
1 oră în urmă
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
1 oră în urmă
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
După vârsta de 7 ani, copiii înscrişi în sistemul de învăţământ deveneau pionieri, scopul…
1 oră în urmă
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Banca Chrissoveloni din București este un monument istoric  situat pe Strada Lipscani, la nr.16,…
1 oră în urmă
Ioan Muntean – romanţa dimineţii (cybersonet L) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – romanţa dimineţii (cybersonet L) – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton…
Acum 5 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
28. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
romanţa…
Acum 7 ore
Pop Dorina a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - romanţă de dimineaţă (cybersonet XLIX) în Cronopediada grup
Acum 9 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu SIAJ - catren umoristic rezolvat în Hobby-Club Cronopedia
Acum 9 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – MONUMENTUL EROILOR DIN MUNICIPIUL BĂILEȘTI JUDEȚUL DOLJ în Hobby-Club Cronopedia
Acum 9 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu CULTURĂ PRIN INSIGNOGRAFIE – BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI în Hobby-Club Cronopedia
Acum 9 ore
Mai Mult…
-->