amintire
mi-au rămas două păsări heraldice-n vie
pe dealul acela din visele mele
și-un nuc ce avea coroana cât cerul
la a cărui umbră stăteai, copilărie.
toamnele cădeau altfel atunci,
se rostogolea soarele pe devale,
din mirajul serilor stelele deveneau licurici
și –mi ieșeau ca fluturii-n cale.
câteodată rămâneam cu ochii pe ele,
erau un câmp de mioare pe cerul albastru,
ciobanul se pitise departe în lună,
eu călăream pe un cal măiastru.
adesea desculță prin iarbă-n poiană,
din vrăji te-așteptam încet să cobori,
printr-un văl de mătase argintoasă,
mi-apăreai, iubito, pe aripi de nori.
erai o minune ruptă din raiul ceresc,
noaptea noastră era parcă un vis,
ne cuprindeau fioarii dulci ai iubirii
și cădeam amândoi în paradis.
luni, 20 ianuarie 2014
-->
Comentarii
Frumoasă amintire!