amintiri fugare
cad alte frunze, alte păsări zboară,
cum mai zburau la noi odinioară,
vin alte toamne cu aceleaşi nume,
dar noi trăim de-acum în altă lume.
dimineţile mocnesc singurătate,
şi toamna trece rece prin cetate,
din mrejele cu vălul de aramă
vin amintiri fugare puse-n în ramă.
prin sat trec umbre grele de tăceri,
unde s-au dus potecile de ieri?
cine s-a răzbunat cu-atâta ură,
unde e nucul meu din bătătură?
şi prispa mea cea plină de ulcele
şi nopţile dormite prin vâlcele?
unde-i fântâna noastră cu izvoare,
din care-au curs legende milenare?
pe bolta naltă îmi ridic privirea,
se cuibăreşte-n suflet iar uimirea,
atâtea stele sunt pe cerul sfânt
şi-atâta dragoste e pe pământ.
mătasea lunii-mi cade pe covor
şi vraja ei de-acum îmi dă fior,
în jurul meu plutesc ca nişte ape
doar amintirile ce-mi cad pe pleoape...
vineri, 26 septembrie 2014
-->
Comentarii
Mulţumesc Daniela.
poezie superba..din care reiese vorbele sufletului...nu pot spune decat felicitari maestre!
.și ai mei ochi nu își doresc decât o clipă să te mai zăresc
Să îți șoptesc cât te iubesc..
Căci dorul tău mă infoara
Și tare aș vrea că prima oară
Când te-am zărit să reînvie acea scânteie
Acea văpaie ce sufletul mi-l aprindea...
Dar unde ești..iubita mea?
Pe undeva tu zăbovești
Hai vino..să mă mai iubești!
Frumoasa poezie, atat de mult mi-a placut incat am adugat un mic raspuns la poezia ta...
Felicitari!