amintirile, hoarde barbare
hoarde barbare,
amintirile vin peste noi,
mai ales peste vârsta a treia,
tu, femeie, şi eu,
va trebui să ne retragem
undeva
să estompăm timpul,
să facem abstracţie de el
şi să plecăm într-o călătorie
sentimentală
pe fondul
unei hemoragii de maci
într-o ţară de vis
cu gust parnasian
ascultând
paşii ploii de magnolii
în languroase madrigaluri,
să-l citim pe Baudelaire
sub un cer ogival
în amurguri de nord
şi-n nopţi andaluze,
pe Baudelaire,
profesorul nostru de litere,
care ne desenează –n
cărţile lui abisale
peisaje cu geamuri
unde cerurile se destramă
şi toamnele vin
ca nişte tablouri de Cezanne
în care amintirile încep
să ningă peste noi,
precum nişte confeti
într-o sală de bal;
cade câte-o frunză,
curge un râu în vânt,
priveşte cum răsare-n gol
tristeţea şi luna
care ne sperie
cu atâta romantism desuet,
ţi-am schimbat mereu
culoarea ochilor şi părul
şi umerii i-am făcut
de marmoră de Cararra
şi genunchii calzi
i-am şlefuit
ca pe o piatră brâncuşiană
sărutându-i ca pe nişte moaşte
la marile sărbători,
suntem amestecaţi cu apă
pământ şi soare
şi mai ales cu primejdii;
trece octombrie,
alunecă umbrele,
mă mistui, iluzie de aur,
arzând ca Nessus
răstignind dorinţele
şi luminând neantul
cu o clipă albastră
ce înfloreşte ca o
floare de colţ
pe inimă.
sâmbătă, 13 septembrie 2014
-->
Comentarii
Toata admiratia!
Deosebit de frumos! Ca o adiere care mangâie sufletul. Mulţumesc !