amurg apocaliptic
cântă lira și oboiul doar apusuri răstignite
ce-au trecut adânc în mituri, codrul despuiat de foi,
eminesciază-ntr-una bate vântul iese luna
cerul ciuruit de stele cade-aeve peste noi
curcubeu ca o eșarfă leagă cerul de pământ
precum gâtul de fecioară de un enigmatic gând
turnuri vechi pajuri de umbre se aștern ca un blestem
doar tăceri ne trec prin minte și ascezii în tandem
ca druizii altor veacuri ce-au sălășluit prin grote
să danseze tarantele sau sălbatice gavote
în clinchete de alămuri luna cu fața de ceară
stă pe ceruri între stele ca un cap de domnișoară
stă săraca singurică pică lacrimi și se frânge
pică lacrimi de aramă pe un codru care plânge
pe amurgul ce-și închide ca o rană aripi sure
și se culcă peste zare învelită-n dulci armure
semnele autumnale își desfac aripi cerești
picurând doru-n cafele și cafelele în cești
e o liniște-n cuvinte ca în turnuri de moschei
încuiate de cu secoli cu fantasticele chei
tot privind la veșnicie citim arse pergamente
descifrând iluzii moarte dintre vremile absente
un ecou întors din sfere din cuvântul magmă-orb
ce-a venit din găuri negre ca un fulger ca un sorb
o apocalipsă-ntreagă cu cortegiul de rele
pictată de un nebun în penel de acuarele
a- nghețat văzduhu-ntreg până-n creștetul țărânii
au murit păsări pe crengi au zburat în cer păunii
oameni răstigniți pe cruci între teascuri de tristețe
arătări din alte lumi făcând jalnic fețe-fețe.
ne-am întors din depărtare îmbătați de-acest amurg
călărind doar pe iluzii ca pe calul nostru murg
ce istorii ne mai pasc poate ploaia cu șopârle,
poate calul cel hipnotic de pe coamă să ne- azvârle
suim veacuri după veacuri cu armurile de rând
când purtând masca pe față, când plângând și când râzând
suntem apă suntem soare suntem suflet și pământ
suntem frunze călătoare ce zburătăcesc prin vânt
din ce veac am răsărit din ce toamnă din ce vară
umbra toamnei ce se-așterne a-ncepur ca să ne doară
umbra toamnei călătoare balerină de cuvânt
lunecând prin frunze moarte ca o boare ca un cânt
printre noi moare lumina și se stinge sfântul soare
trecem osteniți prin viață zeii dorm clepsidra moare
totul este doar zburare pe sub stele sub pământ
și vecia se oprește ca o rază pe mormânt.
miercuri, 31 octombrie 2012
-->
Comentarii
Ce imagine încântătoare! Mulțumesc Lenuș.