MOTTO:
"Focul sacru nu se aprinde cu chibrituri."
Autor necunoscut
10. Întâlnire de gradul zero
Seara după ce au luat cina în restaurantul cu autoservire, fetele au vorbit cu un ospătar tinerel să le rezerve şi lor o masă mai aproape de ringul de dans. Vor apărea şi ele pe la ora douăzeci şi jumătate.
Ajunse în cameră, au început cu febrilitate să-şi ia fiecare garderoba la inventar, să vadă ce pot îmbrăca mai adecvat pentru o seară într-o grădină de vară, unde să servească un cocktail şi să asculte muzică dacă se poate. Ana era mai dotată decât Cristina în ţinute de seară, subţiri, diversificate ca model şi colorit, făcute special de mânuţa ei.
Cristina avea doar două - trei rochiţe, restul pantaloni şi bluze sau tricouri cu mânecă scurtă sau trei sferturi şi când şi-a probat un pantalon alb, Ana privind-o şi-a dat seama că această ţinută era una indicată pentru o fată subţire ca ea să fie elegantă şi să-i stea bine, nu pentru un fund aşa de mărişor ca al Cristinei. Pantalonul i-l scotea şi mai tare în evidenţă, mărindu-i volumul şi îngroşându-i pulpele. O rochiţă largă, vaporoasă, i-ar mai fi diminuat mărimea. Mă rog, era treaba ei. Cum se va îmbrăca, aşa va apărea în public. Bine că nu se potriveau la mărimi să se mai trezească că-i cere din rochiţele sale la care ţinea foarte mult, fiind unicate.
Stabilindu-şi fiecare ţinuta de seară, au început să se fardeze, să-şi aranjeze părul şi accesoriile la ţinută, cercei, mărgele sau poşete. Ana reuşise să-şi cumpere de la Braşov când a fost la cursuri, un set de cercei şi colier din chihlimbar foarte elegant lucrat. Se potriveau foarte bine cu rochiţa ei florală, scurtă de o palmă deasupra genunchiului. Avea o poşetă artizanală cu floricele în culori vii, luată tot atunci când a vizitat magazinul de suveniruri din centrul Braşovului.
Fiind stabilită ţinuta, nu aşteptau decât ora pentru a se îmbrăca şi părăsi camera. Amândouă erau nerăbdătoare de parcă mergeau la prima lor întâlnire. Ana nu ar fi trebuit să fie nici emoţionată şi nici nerăbdătoare la vârsta ei de douăzeci şi nouă de ani, cu trei mai mult decât Cristina. Trecuse prin mai multe încercări, niciuna cu finalizare. Despre colega ei nu ştia care îi este starea socială. Nu au purtat nicio discuţie în această privinţă. Nu ştia dacă este sau a fost vreodată căsătorită.
La ora fixată cu ospătarul şi-au făcut şi ele apariţia în grădină şi-l căutau pe băiat din priviri. Erau curioase să vadă unde este sectorul său şi ce masă le-a rezervat. Tocmai ce a trecut pe lângă ele cu braţul plin de farfurii, salutându-le:
- Bună seara, vin imediat, scuzaţi-mă.
- Nu-i nicio grabă, fă-ţi treaba, te aşteptăm.
- Masa dumneavoastră este cea din rândul doi, spre fereastra restaurantului. Este de patru locuri, poate vă mai sosesc colegi sau prieteni.
- Foarte bine. Ce ne propui să servim?
- De mâncare sau băut? Aduc imediat la masă cartea cu meniuri.
De mâncare au comandat câte o ceafă de porc la grătar cu garnitură de cartofi pai şi salată de crudităţi de vară, iar ca băutură câte un cocktail slab alcoolizat.
- Parcă aş fi băut o bere rece, zise Cristina dezamăgită.
- Avem destul timp când ne va veni grătarul, o linişti Ana.
În grădină deocamdată nu cânta decât formaţia locală. Aveau şi o solistă, o puştoaică cu rochiţa puţin mai lungă de o palmă, care, de câte ori se mişca pe scenă îşi scotea chiloţeii de culoare azurie la vedere. Cântau destul de bine. "Greii" scenei încă nu-şi făcuseră prezenţa.
Era o seară răcoroasă, o atmosferă plăcută de vacanţă, parcă toată lumea stătea fără grija zilei de mâine. După o pauză de vreo zece minute, şeful formaţiei, un bărbat mai vârstnic decât restul colegilor, la vreo patruzeci de ani, anunţă cu vocea lui baritonală:
- Doamnelor şi domnilor, formaţia "Lotus" din Mangalia, are plăcerea de a vă invita la dans şi imediat începură să cânte un blues. Pe ringul din mijlocul grădinii apărură primele perechi de dansatori, oameni de toate vârstele. Mulţi copii încurcau dansatorii, alergându-se unii pe alţii sau dansând pe marginea ringului. Scena era ridicată cam la doi metri deasupra grădinii, care şi aceasta la rândul său era într-o pantă lină, începând de la hotel spre mare, iar accesul pe scenă se făcea pe o scară metalică, cu balustradă din ţeavă de inox, scenă ocupata doar de artişti. În câteva minute, ringul placat cu plăci de beton se umplu cu dansatori. Tocmai apăruse şi ospătarul lor cu farfuriile frumos mirositoare a carne de purcel friptă pe grătar. Fetele parcă nu serviseră cina cu două ore în urmă, aşa li se făcuse foame dintr-o dată. Au comandat şi câte o sticlă cu bere rece.
Cum erau preocupate de conţinutul farfuriilor şi al bolurilor cu salată, nici nu au băgat de seamă când doi tineri s-au aşezat la masa lor, întrebând pe un ton insolent:
- Liber?
Fetelor nu le venea să creadă că acelaşi Sorin cu tupeu, împreună cu un alt tânăr mai brunet ca el, dar cam de aceeaşi înălţime, erau deja instalaţi la masa lor fără să le ceară voie.
Ana, a cărei surprindere dispăru mai repede decât a Cristinei, le răspunse că aşteptau pe cineva, nişte prieteni.
- Lasă vrăjeala cu aşteptatul.
- Ţi-am explicat cu frumosul că masa este ocupată. A fost rezervată de la început. Nu avem chef să ne stricaţi atmosfera. Voi chema ospătarul şi dacă este nevoie şi gardienii.
- Ce-i frumoaso, mă ameninţi? Nu ştii cu cine te pui!
- Nu te supăra, am venit aici să mâncăm, nu să ne certăm cu voi. Dacă nu plecaţi de bună voi, chiar sunt nevoită să apelez la paza hotelului, mai spuse Ana cu un ton destul de sigur pe ea. Nici nu ştia de unde avea atâta curaj.
- Bineee, s-aveţi poftă în continuare, dar suntem cu ochii pe voi.
Cei doi tineri plecară de la masa lor, dar nu prea departe, la câţiva metri spre uşa de intrare dinspre hotel Cleopatra, unde au găsit o masa lungă liberă.
- Fato, ce tupeu pe ei, deschise şi Cristina pentru prima dată gura plină cu cartofi pai. Cât au stat cei doi la masa lor, era înmărmurită de frică. Mai avea puţin şi se scăpa pe ea. Cum pot unii să fie aşa de nesimţiţi? Dacă nu-i alungai nu ştiu ce mă făceam.
Când a trecut ospătarul pe lângă masa lor, Ana i-a făcut semn şi l-a abordat, explicându-i evenimentul, indicându-i şi despre cine este vorba şi unde sunt amplasaţi.
- Lăsaţi, domnişoarelor, că nu se întâmplă nimic. Or fi nişte venetici, nu sunt localnici. Am să-i atenţionez pe cei de la paza hotelului în privinţa lor.
Fetele şi-au continuat servitul cinei, dar din când în când mai trăgeau cu ochii la cei doi obraznici cum îi numeau ele, care între timp solicitaseră câte o sticlă cu bere şi fumau la masă. Muzica formaţiei cânta de zor pe scenă, iar perechile se învârteau pe ring în ritmul muzicii. Ana rămase înmărmurită când ridică ochii din farfuria sa auzind un "Bună seara", spus pe un ton liniştit şi de o voce necunoscută.
- Bună seara, murmură şi ea abia auzit, ridicând privirea spre vizitator.
- Ocupat?
- Nu, liber mai reuşi ea să îngâne.
În faţa fetelor se aşezară bărbatul visat în somnul după amiezii, şi descoperit de Ana pe plajă, un tânăr al cărui profil îi atrase atenţia în mod deosebit. Avea un profil interesant, cu nasul drept şi rotunjit spre vârf, cu buze pline şi bărbie puternică. Ochii îi erau mari, puţin intraţi în orbite din cauza arcadelor groase şi proeminente, de o frumuseţe stranie. Era însoţit de un alt bărbat la vreo treizeci de ani, mai mărunt decât el şi mai plinuţ. Cristina, când se uita la cei doi bărbaţi, când la Ana căruia îi tot făcea semne cu piciorul pe sub masă.
- Sunteţi demult la masă, încercă să lege o conversaţie bărbatul mai înalt.
- De pe la opt jumătate.
- Înseamnă că nu am pierdut prea mult din program. Trebuie să apară Gil Dobrică din Jupiter, unde cântă la bar Calipso. După prima parte a spectacolului, apare şi aici, apoi revine acolo. Dar să ne prezentăm că aşa-i frumos şi civilizat:
- Emilian Nisipeanu, scriitor. El este prietenul meu, George Safir alias George Padoleni, poet şi prozator.
- Ana Nechifor, designer vestimentar şi ea este Cristina Trandafir, gestionar, colega mea de cameră.
Cristina îşi plimba privirile nedumerite de la unul la altul, neştiind ce să mai creadă. Mai acum jumătate de oră se certau cu doi ţopârlani care erau să le strice seara şi încă nu scăpaseră de ei, necunoscându-le intenţia, iar acum alţi doi bărbaţi le tulburau existenţa, unul mai arătos ca altul şi culţi pe deasupra, după cum se prezentau singuri. Ce-or avea cu ele nişte biete simple muncitoare, doar cu liceul cu profil alimentar cum este cazul ei, venite să-şi petreacă concediul de odihnă pe litoralul românesc?
- Suntem şi noi cazaţi la Cupidon, ca şi dumneavoastră, dar la ultimul etaj.
- Da? Nu am ştiut, de fapt nu v-am văzut astăzi la masă.
- Stăm câteva zile să ne refacem forţele şi apoi ne vedem de drumurile noastre. Am participat la o tabără de creaţie, mai mult un schimb de experienţă şi de socializare.
- Ce frumos. Noi suntem în concediu de odihnă cu bilete de douăsprezece zile şi pensiune completă.
- De unde sunteţi? Eu sunt ploieştean şi el este din Bacău.
- Eu sunt din Câmpina şi colega din...
- ... Turnu Severin, sări Cristina de la locul ei să completeze.
Fetele se priviră complice. Bărbaţii comandară şi ei de mâncare şi patru beri, aceeaşi marcă Stella Artois ca cea a fetelor. Până la sosirea berilor, care nu a durat mai mult de două - trei minute, au discutat de complezenţă mărunţişuri, despre cum au găsit litoralul, vremea şi confortul hotelului.
Pauza orchestrei s-a terminat şi atacând din nou o melodie lentă, bărbaţii şi-au invitat comesenele la dans. Fetele s-au privit din nou în ochi şi cum nu aveau nimic împotrivă, au acceptat ieşind la dans. Ana când dansa trăgea cu ochiul la masa celor doi tineri ce le abordaseră cu atâta obrăznicie la început. Tocmai asta şi dorea să scoată în evidenţă, când au sosit cei pe care îi aşteptau. Discuta cu partenerul său de dans despre tabăra de creaţie a acestora din Saturn şi că mai au doar câteva zile de stat pe litoral. Ana îşi studia cu atenţie partenerul de dans. Se simţea bine în braţele sale, chiar dacă i se putea percepe un tremur uşor de emoţie prin tot corpul. Emilian încerca să o apropie la piept, însă ea avea experienţă cum să evite aceasta şi îşi fixase mâna pe antebraţul partenerului. La orice încercare de apropiere îl împingea, dându-i de înţeles că este de dorit să stea la distanţă.
- Pot să-ţi spun doar Ana, întrebă partenerul ei în timpul dansului.
- Desigur, de ce nu?
- Sper că mă vei tutui şi tu. Să ştii că te-am observat din ziua când ai descins la hotel, coborând din taxi.
- Da? Prin ce ţi-am atras atenţia în mod special?
- Prin eleganţă, graţie şi mai ales prin frumuseţe.
- Oo, mulţumesc pentru complimente. Nu cumva exagerezi ca să mă flatezi?
- Nu, desigur. Fiind scriitor, privesc altfel o femeie când o întâlnesc. Descopăr la ea trăsături pe care poate nici nu şi le bănuieşte. Altfel cum aş fi în stare să descriu o persoană într-un roman? Mai ales că trebuie prin descriere să-i captez atenţia cititorului.
- Da, altfel lectura ar deveni plicticoasă.
- Exact. Ai arunca cartea din mâna şi nu se ştie dacă ai mai avea chef să o reiei.
- Ai perfectă dreptate. Şi eu citesc acum o carte şi uneori mă simt captivată de text, iar alteori parcă mi se face somn citind-o...
- Vezi! Asta trebuie să evite scriitorul, golul de idei, de inspiraţie, rândurile trebuiesc să te captiveze dacă este o carte de beletristică. Ana, să ştii că dansezi foarte bine, eşti uşoară ca un fulg de lebădă, că tot am văzut câteva zeci spre Mangalia.
- Da! Nu ştiam, mulţumesc, făcu Ana pe ironica, dar fără să-şi jignească partenerul, care poate că era sincer. Nu am mai dansat de multă vreme, de când am fost cu nişte prieteni într-un week-end la Predeal şi ne-am dus seara la discoteca din oraş.
- O ştiu, dacă te referi la cea din centru de deasupra magazinului.
- Acolo. Mai sunt şi altele?
- Da, s-au deschis nişte cluburi private, unde te poţi distra mai ales după miezul nopţii.
- Cred că există asemenea cluburi şi pe litoral.
- Tot ce este posibil, nu am avut în program şi frecventarea acestora. M-am rezumat la întâlnirile de lucru ale grupului, la schimbul de impresii între colegii din toată ţara veniţi în această tabără şi la plajă. Seara am preferat să o petrec aici. Îmi place atât de cantautorul Gheorghe Gheorghiu, cât mai ales de Gil Dobrică, când abordează repertoriul lui Ray Charles, precum şi al unor artişti ca Aretha Franklin, Otis Redding, Beatles, Rolling Stones. El este declarat fan al lui Ray Charles şi de aceea aici în afara melodiilor din repertoriul românesc, va cânta şi din al acestuia.
- Da? Nu ştiam. De fapt, l-am văzut mai ales la televizor când era invitat. Acum televiziunile private invită non-valorile, nu adevăraţii artişti ai ţării.
- Aici ai dreptate. Ştii că este oltean din Dăbuleni? De unde sunt renumiţii pepeni olteneşti. Piesa lui de rezistenţă, "Hai acasă", pe care ai să o auzi şi aici, este un cover după John Denver - "Take Me Home, Country Roads". A mai jucat şi în filmul lui Sergiu Nicolaescu, "Nea Mărin miliardar", ca şi în spectacole la teatru la Teatrul Municipal "Lucia Sturza-Bulandra", alături de Florian Pittiş, Ion Caramitru şi alţii.
- Cât de documentat eşti...
- Pentru că şi eu sunt la rândul meu fan Gil Dobrică, cum şi el este fan al lui Ray Charles.
- Şi de Gheorghe Gheorghiu nu ştii nimic? Aşa mă pun şi eu la curent cu viaţa artiştilor pe care îi întâlnesc pe litoral, că la Câmpina nu am timp de spectacole.
- De ce?
- Muncă, muncă şi iar muncă, asta vor patronii din ziua de astăzi. Cât mai mult profit şi cum pot să-l obţină, dacă nu prin exploatarea forţei de muncă la maximum, cu o remuneraţie cât mai mică?
- Da, ai şi tu dreptate. Gheorghe Gheorghiu este braşovean şi s-a afirmat mai ales prin cenaclul "Flacăra" al lui Adrian Păunescu, cu toate că debutase mai de mult şi chiar câştigase marele premiu al Festivalului Naţional de muzică folk în 1975.
- Păcat că s-a terminat dansul, aşa mai aflam câte ceva despre el.
- Ce poţi să afli decât că este un folkist deja consacrat, premiat la diverse festivaluri de muzică folk şi că are editate multe discuri? Mi-a plăcut muzica dintotdeauna şi mai ales cântăreţii valoroşi ca cei doi din programul acestei seri.
- Da, mă bucur că am să-l ascult cât voi sta aici cazată, atât pe el, cât şi pe Gil Dobrică.
Perechile s-au întors la masa lor. Când Ana şi-a aruncat privirile spre masa celor doi neobrăzaţi, a văzut că nu mai erau în grădină, masa fiind ocupată de altă familie cu doi copii.
Ana gusta liniştită din paharul cu bere care începuse să se încălzească, sau cel puţin aşa i se părea ei după prima repriză de dans, că doar nu s-au cântat numai blues-uri. Îi privea pe furiş, atât pe Emilian, cât şi pe colegul său. Îi plăcea de el. Era inteligent, bine pregătit, nu a abordat o discuţie agresivă, declarativă asupra persoanei sale, vezi Doamne că o plăcea sau ceva de genul acesta, ci o discuţie civilizată, chiar culturală poţi spune şi bine argumentată. Părea un bărbat manierat, inteligent, prezentabil şi elegant îmbrăcat în ţinuta sa sport de vară. Era curioasă cum s-au desfăşurat lucrurile între Cristina şi George. O fi încercat să o abordeze sau tot ca şi ei au discutat pe teme culturale?
Cei doi bărbaţi încercau să menţină la masă o atmosferă veselă, de vacanţă, aşa că au început să povestească tot felul de întâmplări, petrecute atât pe timpul taberei de creaţie, cât şi din alte ocazii. Ana era curioasă să afle ce a scris şi ce a publicat bărbatul din faţa sa, îmbrăcat numai în alb, aşa cum l-a visat în după amiaza zilei. Ce multe se pot întâmpla de-a lungul unei singure zi, se gândea ea. Azi dimineaţă încă eram în tren, alergând spre îmbrăţişarea mării şi iată că acum particip în compania a doi bărbaţi interesanţi la o seară minunat de frumoasă şi de interesantă.
Printre mese, venind dinspre faleză, îşi făcu apariţia Gil Dobrică, însoţit de un alt bărbat mai tinerel şi mai mărunt de statură, care urcă pe scenă, alături de orchestră. Au început să se audă aplauze în grădină la apariţia lui pe scenă. În timp ce cântăreţul mulţumea publicului, membrii orchestrei au coborât de pe scenă, aşezându-se la masa ce le-a fost rezervată, pentru a servi şi ei cina.
- Oare va cânta live? întrebă Ana.
- Din câte ştiu eu, da, răspunse Emilian. Are negativele înregistrate pe un CD şi bărbatul de pe scenă are grijă să le deruleze, iar Gil să cânte textul live. Nu am observat să facă play-back nici în barul de noapte Calipso din Venus, unde are program în fiecare seară.
Din boxe au început să se audă primele acorduri şi să se cânte melodia "Dă-mi o şansă", apoi a urmat "Sunt îndrăgostit", "Spune-mi pentru ce", "Hai acasă", iar în partea finală s-a lansat în melodiile din repertoriul străin, pe care le-a cântat cu mare succes în aplauzele publicului numeros din grădina de vară. Nu au lipsit desigur melodiile lui de succes "Girls, Girls, Girls" , "Do It Good" , "Are You Ready To Rock" sau "Got The Cops". Era încântător Gil, aşa cu pantofii săi enormi ce băteau tactul în ritmul melodiei de podeaua scenei.
Cei patru tineri au preferat să stea la masă şi să-l admire cum cântă, nu s-au mai aventurat pe ringul de dans, lăsând locul altora s-o facă, grădina fiind foarte aglomerată la acea oră. Programul prestat de artist a fost încântător, o ora de muzică retro şi de actualitate, dar mai ales retro, cea din repertoriul internaţional.
Gil Dobrică se părea că şi-a terminat programul pentru această seară, deoarece a coborât împreună cu omul său de la pupitrul tehnic şi s-a alăturat la masă formaţiei "Lotus".
În timp ce cânta pe scena melodia "Stau pe cheiul din port", Emilian începu să citeze câte ceva din cele două cărţi ce le avea cu el, despre marea de care recunoştea că este definitiv îndrăgostit şi pe care o vedea ca pe un "spaţiu enigmatic cu aura de taină, cu orizontul fugind către evanescente întinsuri de ape în care se oglindesc oraşe bătrâne încât îţi par eterne... Pescarii îşi trimit gândul şi privirea către uşoara vibraţie rămasă în urma unor aripi arătându-se o clipă şi dispărând într-o coloratură de legendă, la picioarele lor încep singurătăţile şi tăcerile sfărâmate doar de împlântarea vâslelor în apă...". Apoi începu să citească din cartea unui confrate local cunoscut cu ocazia taberei de la Saturn, carte de care declara că nu se mai desparte, până nu o termină, atât i-a plăcut de mult cum acesta descrie un răsărit de soare văzut din largul mării unde autorul se afla la pescuit: "Ziua punea stăpânire peste întuneric. La orizont începu să apară soarele, ca o dungă de foc. Treptat, din adâncimea mării se ridica maiestuos un cerc imens de jar. Înainte de a se despărţi de linia infinitului, cercul de foc avea forma unui glob de sticlă incandescentă, aşezat peste o lampă de noapte.
L-am văzut cum se depărta cu repeziciune de orizont, ridicându-se spre nesfârşirea cerului. Luna palidă, se pierdea deasupra oraşului şi era gata să se înfigă în vârful releului de la poştă.
Priveam, mut de admiraţie, spectacolul măreţ al răsăritului de soare şi nu conteneam a mulţumi vieţii că aveam ocazia să-l văd încă odată, deşi l-am văzut de atâtea ori. În urechi îmi răsunau acordurile lui "O sole mio" şi parcă îl vedeam pe marele Pavarotti ridicând braţele spre cer, în timp ce cânta, cinstind lumina pe care soarele o oferea pământenilor". sau expresii de genul: "Marea Neagră este ca o femeie năzuroasă. Se supără din nimic şi nu ştii ce capricii va avea".
Ceilalţi interlocutori se declarară şi ei fascinaţi de frumuseţea textului.
- Emilian, văd că am transformat seara muzicală într-o adevărată seară culturală.
- De ce nu? Muzica întotdeauna a fost sora melodioasă a poeziei şi a literaturii în general. Amândouă fac parte din patrimoniul cultural al Universului.
- Dacă aş fi sigur că nu ne plictisim comesenele, mi-ar fi drag să le recit câteva din gândurile mele strânse într-un buchet ce sper să vadă cât de curând lumina tiparului, spuse şi George.
- A, nu ne deranjează, chiar ne va face plăcere, se arăta entuziasmată Cristina şi din dorinţa de a afla de ce este capabil partenerul său de dans.
- Atunci să vă recit o poezie scrisă pe un şerveţel, în timpul prânzului, între felul întâi şi doi, acum două zile.
- Te ascultăm cu plăcere, îl îndemnă şi Ana.
- Se numeşte Mă-ntorc la tine, e târziu şi este vorba tot de mare:
Mă-ntorc la Tine, în sfârşit,
La sânul cald al lui Avraam
Căci, Doamne, multe am greşit,
Din tot ce-am vrut, nimic nu am!
Am rătăcit pe mări bătrâne,
Visând fecioare desfrânate
Şi parcă urlă-n mine-un câine
Ca un ecou prin vechi palate…
Mă-ntorc la Tine, e târziu?
Ţi-am auzit astăzi chemarea,
Un strop de apă în pustiu,
Căci prea sărată este marea!
Din câte mi-am dorit în viaţă
Acum le văd deşertăciune;
Pe ghem mai am un fir de aţă
Ce tot mă trage înspre Tine…
- Bravoo, aplaudă auditoriul de stârnise curiozitatea - vecinilor de masă, în grădină fiind liniştea din timpul pauzei muzicale. Doar murmurele şi clinchetul paharelor ciocnite cu îndemnul de "noroc" se mai auzea pe ici, pe colo.
- Mai vrem, spuseră fetele în cor.
- Ei, dacă solicitarea soseşte de la sexul frumos, atunci să vorbim despre frumuseţea feminină transpusă în viers de poezie. Poezia se numeşte Prinţesa mea de suflet, dar şi aceasta este legată de eterna şi nesfârşita .... mare.
Am colindat prin lume cu pasul pe pământ,
Dar te-am purtat în suflet, te-am alintat în gând.
În corzile de suflet pe liră ţi-am cântat,
Prinţesa mea de suflet, tu nu m-ai ascultat!
Am rătăcit prin noapte, în vise te-am sculptat.
Corăbier pe mare, pe vele te-am pictat.
Prin fânul plin de floare mireasma ţi-am cătat,
Prinţesa mea de suflet, atunci m-ai îmbătat!
Ţi-am strâns în palme lacrimi şi ploaia m-a udat.
Te-am căutat prin valuri, dar sare-n ochi mi-ai dat.
Prin urme de omăt ţi-am măsurat piciorul,
Dar vara m-a-nşelat şi m-a lăsat cu dorul.
Te-am căutat pe cer în nopţile senine,
Dar luna te-a ascuns, geloasă fiind pe tine.
Mi-au dat să beau licoare, îngerii, pe tavă,
Că să rămâi la ei, dar eu am vrut… otravă.
Nu m-au lăsat să mor, plecam cu tine-n moarte
Şi te-am găsit, prinţesă, nu erai departe!
Atunci eu te-am văzut, m-am luminat la faţă,
Prinţesa mea, stăteai zâmbind, la mine-n braţă!
Prinţesa mea de suflet nu are un palat;
Palatul ei e-n suflet, la ea m-a invitat.
Îţi mulţumesc prinţesă, o viaţă-am aşteptat!
Erai mereu cu mine, acum m-am deşteptat!
Prinţesa mea de suflet, în suflet te-am păstrat!
Din nou cei trei îl aplaudară pe George Safir pentru versuri recitate. Orchestra era deja pe scenă şi până îşi alegea repertoriul următoarei reprize de muzică, îşi acordau chitarele. George întoarse nemulţumit capul spre ei. Îi răpeau plăcerea de a se produce ca poet în faţa celor două fete simpatice. Nu-i nimic, o va invita pe Cristina la dans şi îi va şopti câteva strofe de dragoste la ureche, să-i vadă reacţia. Poate, poate, obţine ceva mai mult de la această întâlnire decât s-ar fi aşteptat când Emilian i-a propus să le abordeze, că de, în afara faptului că este poet-prozator, este bărbat în primul rând, cu necesităţile sale biologice.
Din nou turiştii au ieşit perechi, perechi la dans. Emilian dansa cu Ana şi George o invită pe Cristina ca şi prima dată. Se vedea în atitudinea celor două fete o schimbare radicală. Cristina se lipise de George ca o ventuză, purtându-şi capul pe umărul acestuia, iar Ana nu mai avea mâna înfiptă agresiv în braţul partenerului său, ci îl ţinea de gât şi-l privea cu interes în ochi. Devenise din nou eroul din visul după amiezii care a scăpat-o de Umbra ce-o urmărea cu insistenţă şi de care se temuse în timpul visului. Emilian părea mai vârstnic decât George, credea că are mai mult de treizeci şi cinci de ani, cât i-a dat când erau pe plajă şi încă nu schimbaseră nicio vorbă. Putea să aibă chiar şi treizeci şi şapte. Oare ce gânduri se ascund după această frunte pe care apăruse câteva dungi când un dansator neatent a dat peste ei?
Da, era un bărbat interesant, altfel de bărbat faţă de cei pe care i-a cunoscut până acum şi aceasta nu pentru că era scriitor, ci prin modul său de a fi, de a transmite încredere celor care veneau în contact cu el. Era enigmatic şi totuşi deschis ca o carte din care citeşti cu plăcere. Trebuia doar să înţelegi ceea ce citeşti. El nu se ferea de lume şi de gândurile ei, ci se arăta lumii aşa cum este în realitate. Ana în această seară citea o carte nouă, care i se părea interesantă, captivantă şi enigmatică în acelaşi timp. Această carte avea şi un titlu interesant care se numea Emilian Nisipeanu, bărbatul ce apăruse în visul său diurn, ca o salvare împotriva Umbrei ce o alerga pe faleza din Mangalia.
- Cum ţi s-a părut această primă seară pe litoral Ana, întrebă partenerul său de dans.
- Minunată până în prezent. Sper să fie şi în continuare după ce va apărea şi Gheorghe Gheorghiu.
- Nu mai este prea mult şi va apărea şi el. De obicei îşi face intrarea pe la ora unsprezece noaptea. Nu ştiu unde mai cântă. Am auzit că ar avea aici un bar pe plaja şi ar cânta acolo, să-şi aducă clienţi la bar.
- Toată lumea caută să profite de mare şi de cele două luni, cât ţine sezonul estival.
- Da, nici casetele sau CD-urile nu se mai vând, cum nu se mai vând nici cărţile. Toată lumea se mulţumeşte cu internetul. Se piratează muzica de pe internet şi de citit ce să mai vorbim? Înainte se citea peste tot, inclusiv în mijloacele de transport în comun. Acum nici nu se mai trece pragul unei librarii cu anii.
- Atunci mă întreb, de ce mai scrieţi voi scriitorii şi poeţii?
- De ce? Pentru că noi avem ceva dat de natură pe care vrem să-l împărtăşim şi semenilor noştri, numai că ei nu vor să ne asculte, parcă nu ar mai avea timp s-o facă, ignorând pur şi simplu ceea ce pierd de fapt. Interesul omului pentru cultura scade pe zi ce trece. Era mai bine atunci când aveam un singur post de televiziune. Puteai urmări în puţinele ore de emisie tot felul de emisiuni culturale. Acum televiziunile private în goana lor după profit, promovează non-valorile, ruşinea societăţii chiar. Unde mai vezi o emisiune culturală acum? Doar la câteva posturi sau la cele muzicale, bineînţeles că nu la toate. Atunci de ce să ne mai mirăm că ne bucurăm când întâlnim valori autentice ca cei doi artişti din această seară?
- Desigur că ai dreptate. Aşa este.
Cât timp cei patru tineri dezbăteau starea culturii româneşti, pe scenă îşi făcu apariţia împreună cu nelipsita sa chitară clasică şi Gheorghe Gheorghiu. Până s-a organizat şi el, orchestra şi-a acoperit instrumentele cu feţe de masă, dând de înţeles că şi-au încheiat programul pentru această seară, ultimul fiind folkistul braşovean.
Gustând din berile reînnoite de ospătar, cei doi bărbaţi întreţineau atmosfera propunând fetelor să meargă la o plimbare pe faleză după programul de muzică folk. Fiind mai de mult sosiţi, cunoşteau mai bine staţiunea.
Fetele, diplomate, au refuzat oferta, dându-le de înţeles bărbaţilor că sunt obosite după prima zi de plajă şi că mâine pot să le ţină companie, dacă le va mai face plăcerea.
La finalul programului de folk, toţi patru achitându-şi notele de plată, au pornit spre uşa hotelului la lift. Fiind aglomeraţie, Ana şi Cristina, locuind la etajul doi, au pornit pe scări, luându-şi la revedere de la bărbaţii care încercau să le conducă şi pe scări, însă din nou au fost refuzaţi. Ana era la fel de consecventă în tot ce-şi propunea, chiar dacă Cristina ar fi vrut să mai stea cu George de vorba. O încântase cu poeziile sale de dragoste şoptite la ureche. Îi plăcea şi nu ar fi deranjat-o o idilă cu poetul dacă acesta o dorea. Doar era în concediu şi avea de gând să şi-l facă cât mai plăcut.
-->
Comentarii