Aici, chiar aici unde piciorul meu a călcat pentru întâia oară, Regina României mele oprea trăsura. Dincolo de gardul acesta din piatră albă, văd aşa-zisul Castel. O clădire modestă, ţinând cont că era construită pentru o Regină, dar care inspiră rafinament şi bun gust, încă de la prima vedere. O urmez pe Irene, care îşi deschide umbrela, fiindcă suntem deja printre alte zeci de turişti, sosiţi aici, gata să simtă spiritul Reginei noastre.
Mai întâi, vom vizita grădinile ei, despre care Irene ne spune că, după aproape un secol de existenţă, încă se mai bucură de un renume european.
Întorc privirea spre strada pietruită pe care se opresc multe autocare, din care coboară alţi şi alţi turişti.
“- Măria Ta!, mă adresez în gândul meu cel tainic, Reginei mele, ştii câtă lume încă te admiră? Ştii că acum vorbesc cu tatăl meu, căruia îi mulţumesc pentru adâncul respect pe care mi l-a transmis faţă de Regatul Român şi întemeietorii lui?”
Printre gândurile mele, o aud pe Irene, care ne spune că pe locurile acestea a trăit şi domnit între anii 1347 şi 1386 un anume despot – Dobrotici, cel care a declarat independenţa acestui ţinut faţă de Imperiul Bizantin. De aici ar fi rămas numele Dobrogei.
La scurtă vreme, după moartea fiului acestui despot, care a murit şi el în luptele cu otomanii, domnitorul Mircea cel Bătrân avea să unească Dobrogea cu Ţara Românească. După dispariţia lui Mircea, Dobrogea a intrat sub stăpânirea Imperiului Otoman unde va rămâne timp de 450 ani.
Mult mai târziu, România a devenit regat, fiind binecuvântată de Dumnezeu cu marele domnitor Carol I. În cei 48 de ani de domnie, Carol I a obținut independenţa ţării de sub dominaţia otomană şi a ajutat ca Bulgaria să se dezrobească de sub acelaşi jug. Împreună cu soţia sa, Elisabeta, Regele Carol lasă moştenire tronul României, nepotului său - Ferdinand. Ferdinand de Hohenzollern. El se căsătoreşte cu principesa Maria, care devine Regină în 1914. Regina a fost numită de popor “Mama Regină”, “Mama răniţilor”, “Regina soldat”, datorită acţiunilor şi comportamentului său, din perioada atât de grea a Întâiului Razboi Mondial.
A făcut o serie de turnee internaţionale prin care promova interesele României. Este bine cunoscut cel din anul 1926.
Regina Maria a fost legată sufleteşte de două locuri: Balcic şi Bran. "Balcicul şi Branul sunt casele mele de vis, inima mea", spunea Regina Maria.
Balcicul l-a descoperit prin intermediul lui Alexandru Satmari, în 1924. Un an mai târziu avea să înceapă proiectul şi construirea domeniului de la Balcic. An de an, domeniul a fost înfrumuseţat cu noi construcţii şi celebrele grădini. Primăria împroprietăreşte artiştii, care veneau şi pictau aici.
Reginei, în Balcic, i se spunea “Sultana”, poate şi pentru că vila sa aduce cu construcţiile musulmane. Obişnuia să se plimbe prin oraş, împărţind bani familiilor nevoiaşe. Castelul a fost botezat de ea drept Cuibul Singuratic. Este de fapt o vilă, nu un palat, ridicată în mijlocul unui parc minunat… Aici își petrecea timpul Regina Maria, obosită de agitația Bucureștiului modern și de politica vremurilor.
Irene se opreşte o clipă, suficient cât să pot întoarce capul spre palat. Constat că Irene este bine informată şi, ca urmare, ne spune şi nouă ceea ce ar trebui să ştie orice român.
Continuă povestea Reginei, despre care ne mai spune că a militat pentru interesele României, fiind un adevărat ambasador al ţării, fapt pe care era şi firesc să-l facă fiindu-ne Regină. După Primul Război Mondial, a avut întrevederi cu conducătorii Antantei, militând pentru recunoaşterea internaţională a României Mari. După încoronarea de la Alba Iulia, a efectuat vizite externe în care a făcut cunoscută cultura poporului român.
Când îşi întocmeşte testamentul, Regina Maria cere ca după moarte, inima să-i fie depusă în capela pe care o construişte pe malul mării: Stella Maris, iar corpul să-i fie îngropat la Curtea de Argeş, alături de ceilalţi membri ai familiei regale.
Moare la Sinaia, la data de 18 iulie 1938, în vârstă de 62 de ani. N-a mai trăit nenorocirea de a vedea cum România pierde Cadrilaterul, în 1940. Inima ei a fost luată din Balcic şi dusă la Bran. Preţioasa inimă, încrustată în pietre preţioase, se află acum într-o casetă de argint. De aducerea inimii la Bran s-a ocupat Prinţesa Ileana, moştenitoarea Castelului Bran. Numai că, în 1968, regimul comunist trece caseta şi inima în patrimoniul României, iar acum se află, în clădirea Muzeului Naţional de Istorie din Bucureşti. Trupul neînsufleţit al Reginei Maria este alături de soţul său, Regele Ferdinand, la Curtea de Argeş.
Impresionante sunt cuvintele Reginei din testamentul său:
“Ţării mele şi Poporului meu, când veţi ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Şi totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o, aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă odată, chiar de dincolo de liniştea mormântului. Abia împlinisem 17 ani, când am venit la tine; eram tânără şi neştiutoare, însă foarte mândră de ţara mea de baştină, şi am îmbrăţişat o nouă naţionalitate, m-am străduit să devin o bună Româncă. Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte: abia după moarte este pomenit sau dat uitarii. Poate de mine vă veţi aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare. Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută.”
Missy, "Mama răniţilor şi sufletul României", sau, într-o singură persoană, Regina Maria a României, merită să fie pomenită de noi toţi, în octombrie anul acesta, când se împlinesc 130 de ani de la naşterea ei.
S-a sfârşit , deocmdată povestea Irenei. Pornim pe aleile înflorite. Bunul gust şi profesionalismul cu care au fost aranjate lacurile cu nuferi, serele cu nuferi, grădinile și terasele care se ridică pe pantele dealului abrupt încep chiar din spatele casei. Nimeni nu s-ar fi gindit ca ea, Regina, să facă o curte pe un povârniș ce pare imposibil de amenajat. În afară de regina noastră, nimeni de aici aici nu a văzut în spaţiul acesta sălbatic, un loc care merita domesticit. Ea a văzut adevăratul potenţial, în ciuda dramatismului și inconveniențelor locului. A gândit, a iubit ideea şi locul. Ceea ce a rezultat este o minune. A riscat, dar a avut cert o viziune. Amenajarea acestui povârniș neospitalier a fost pariul reginei. Tocmai dificultatea lui a atras-o.
Casa este mult mai mică decât palatele ridicate după 1989 de îmbogățiții de azi la Snagov, în nordul Bucureştiului, şi nu numai. Cuibul liniştit este o casă modestă, în care măsura şi bunul gust fac regula. Construită pe model otomano - balcanic, cu linii rotunde și delicate. La parter sunt trei încăperi de mici dimensiuni și un hol, la etaj se găsesc doar dormitorul reginei și baia personală. Sunt doar câteva piese de mobilier. La etaj mai este o terasă modestă din lemn de unde se văd marea și Balcicul.
Caty Urucu - Locul acesta mă aştepta pe mine
-->
Comentarii
Mulţumiri, doamnă Lenuş, mulţumiri, domnule Arsene!
Scrisă istoria cu talent. Felicitări! Cum sunt antiregalist.... moralitatea reginei a lăsat de dorit!
Călătorii geodezice (Dinastia de Hohenzollern-Sigmaringen)
http://lenusa.ning.com/profiles/blogs/principatul-hohenzollern-sigm...
Regina maria – amoruri scandaloase și copii „din flori”
http://lenusa.ning.com/profiles/blogs/regina-maria-amoruri-scandalo...
Felicitări!