MAGIA SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ
Anii trec, amintirile rămân..
..
Sărbătorile de iarnă. Crăciunul, Anul Nou, să nu uit Sfântul atât de drag copiilor, Sf. Nicolae, minunatele sărbători creștine ce lasă în sufletele noastre minunate trăiri.
Era o iarnă grea , grea de tot, aşa cum numai în nordul ţării poate să fie, acolo unde stau de strajă la distanţă egală două oraşe ce păzesc istoria: Suceava şi Cernăuţi,
Într-un orăşel aflat sub troienele viscolite se făceau pregătirile de întâmpinare a sărbătorilor de Crăciun, a Naşterii Domnului.
Bărbatul, aduse un braţ bun de lemne să le fie bine şi cald copiilor.
- Bărbate ce ne facem , rămânem în iarna asta fără brad, de Crăciun ? Viscolul ăsta şi troienirile ne închid în casă , bine că am copt de toate că am gătit ce trebuie , peste două zile e ajunul, bărbate ! Ce facem cu copiii , unde punem cadourile dacă nu avem bradul? Şi să-ţi spun drept bărbate, casa simte nevoia mirosului de brad. nici nu vom simţi că-s sărbătorile.
Tatăl se încruntă, nu-i spuse nimic nevestei, dar mintea lui pregătea , punea ceva la cale.
- Vom vedea femeie, cum va fi, poate se îmblânzeşte vremea, măcar să putem ieşi din casă.
Cei doi copii, blocaţi şi ei în cameră , priveau trişti pe fereastră.-
Unde ai lăsat sania, Dorule? îşi întrebă fratele , Felicia .
- Pe gang, am acoperit-o cu un preş să n-o vadă mama. Ce zici, când se duce să mulgă vaca , o tulim la sanie?
- Cum să mergem seara ?Tu nu ai văzut ce troiene sunt în ogradă. nici nu poţi ieşi pe poartă. M-ai răbdăm şi noi, ce să facem !
Hai să jucăm moara, că te-am bătut ultima dată şi te bat şi acum.
Doru pufni supărat pe soră-sa care mereu se dădea ,, mare,,.
Lasă că o aranjez eu. O să-i arăt că sunt mai bun decât ea !
- Felicia, ai auzit-o pe mama ? Crede că nu vom avea brad de sărbători. Tata nu a spus nimic, ce ne facem ,cum să vină Crăciunul fără brad?
-- Şi unde m-ai pui, Doru ,că am pregătit cu mama şi am copt ,steluţe, inimioare, am făcut din aluat şi un Moş Crăciun, şi nu avem ce împodobi.
Felicia avea nouă ani, Doru, zece. fraţii se împăcau de minune.Îşi programară să meargă la colindă la rude, să împodobească bradul doar ei doi, să facă părinţilor acest cadou, că nu aveau ei bani de cadou.
Felicia , în una din zile scotoci în dulap şi găsi un pachet bine învelit, nu a vrut să rupă ambalajul să nu cunoască mama, dar trase concluzia: acolo sunt cadourile noastre.
- Dorule, mama a cumpărat deja cadourile, noi ce cadou dăm părinţilor?
- Păi ce crezi tu, am eu bani de cadouri ? o să fac eu ceva să-i bucur , îmi vine ceva în minte.
Aş fi mers după brad , să-l aduc eu !
Stai, Doru, aici nu găsim brad la piaţă, ştii că tata merge la pădure în fiecare an şi taie un brad frumos pentru noi. Îi dă doi-trei lei lui moş Vasile, pădurarul, şi gata.
Tu ştii, Felicia, i-am auzit pe părinţi vorbind că pădurea asta imediat de după deal, bucata dinspre gârlă unde mergeam noi să paştem vaca, ar fi a bunicilor ,şi se judecă cu Statul să primim moştenirea de la bunici.
Nu reuşesc să primească înapoi bucata de pădure, chiar dacă au acte.
Ce greu este să fii adult! Eu nu vreau să fiu tată, nu vreau să mă duc la serviciu. Nu-i auzi pe ai noştri că sunt tare necăjiţi ?
Au tot discutat ei, dar nu era rost nici de sanie, nici de vorbă cu mama.
Tatăl se duse să cureţe la animale, mama se duse probabil să mulgă vaca.
Hai, ridică-te, Felicia! Acum, scot sania, poate reuşim să coborâm măcar de două ori, strada. Strada, mai bine zis, uliţa, nu era lungă , să fi avut douăzeci de case bătrâneşti,dar era în pantă, numai bună de sanie, dar vai şi amar de bătrânele ce veneau spre casă cu sacoşe pline. Era greu la deal !
Era greu la deal chiar şi cu sania, dar puştimea pusese stăpânire pe uliţa care dădea într-o stradă importantă, pe care se circula intens, era şoseaua ce ducea spre punctul de frontieră.
.De două zile de când viscolise şi ninsese tare , nu era chip să ieşi din casă. Troiene ce ajungeau până la înălţimea coşului casei, mormane de zăpadă viscolite, acopereau micul orăşel.
A venit Primăria cu maşini de curăţat, reuşiră să cureţe străzile principale , restul rămase în stăpânirea şi forţa braţelor bărbăteşti, uneori chiar şi a muierilor vânjoase.
Doru ieşi din casă, fie ce-o fi! Să încerce să vadă de e măcar o potecă pe uliţă, că, are el grijă să mărească poteca. Ieşi din casă cu ghetele nelegate la şireturi. Alunecă, se împiedică, prima experienţă cu zăpada fusese făcută.
Se ridică sprinten, bombăni ceva, îşi legă şireturile cu mâinile îngheţate, dar trăgând după el sania uşoară. Uhu !
Poteca îngheţată îl primi cu bucurie. Nici nu se aşeză bine pe sanie că neruşinata aproape că pleca fără el. În graba mare îi căzu, căciula de pe cap. dar nu avu timp să o ridice, porni la vale , în mare viteză.
Era seara. O lună rece , batjocoritoare, îl urmărea pe singuraticul copil, nimeni nu se vedea pe uliţă , doar mirosul fumului ieşind din hornurile caselor, pătrunzându-i în nări îl aduceau cu mintea pe uliţa pe care aluneca.
O, a fost nemaipomenit ! Ce se va supăra soră mea când îi voi spune ce grozav a mers sania. Trăgând-o acum la deal îşi făcea calcule că ar încerca să se mai dea odată, cu sania: nu-i păcat de poteca asta pe care am lărgit-o, eu ? Coborî din nou în viteză ameţitoare. Apoi încă o dată. Nu simţea frigul, uitase de căciulă, obrajii îi ardeau de ger dar şi de plăcere.
Se opri totuşi, gândindu-se că părinţii or fi terminat treburile şi nu-l vor găsi în casă,- să vezi atunci cum mă ceartă amândoi.
Dar se întoarse, pentru că uitase de căciulă. o găsi cu greu, era acoperită de zăpadă,- iar ninge după cum se vede, îşi zise.
Privi pe fereastră, o văzu pe Felicia că se uita la televizor ,doar erau în vacanţă, aşadar e linişte.
Intră tiptil ,îşi lăsă sania pe gang, o acoperi iară, şi cu obraji plini de seva vieţii. intră fericit, fericit, pentru că ei părinţii nu aveau habar că el a fost pioner, a încercat primul, uliţa.
- Ai venit ! Bine ! Nu te spun lor numai dacă o să-mi laşi mie o săptămână întreagă sania.Uite scriu aici şi semnezi că , te cunosc eu m-ai putea minţi.
- Nici nu mă gândesc!
Se auzi portiţa de la grajd închizându-se, semn că se întorceau părinţii. Doru se muie şi-i zise: bine fă hârtia că o semnez, na!
Dar vii tu la mâna mea.
Părinţii intrară în bucătărie, tatăl strigă: Felicia, Doru, să mai aduc lemne ?. deschise uşa camerei: da, e de ajuns de cald ! dar ce-i cu tine băiete, ai temperatură de eşti roşu în obraji?
îi puse îngrijorat mâna pe frunte. noroc că se mai încălzise fruntea niţel, că altfel ar fi pipăit tata, o frunte de minus zece grade.
Tatăl se aşeză pe marginea patului Feliciei, privind spre ei, copiii lui dragi :
Măi copii, s-ar putea că iarna asta să nu avem brad, nu pot merge la pădure pe vremea asta. dar am vorbit cu mama, să tăiem bradul cel mic din spatele grădinii.
Nu! ţipară ambii copii. Nu tată, nu-l tăia, mai bine rămânem fără brad,
Ştii , tată, zise Doru, când am sădit eu bradul acela , l-am pus, gândindu-mă, că eu voi creşte odată cu el.
Tatăl se uită mirat la ei,crezuse că vor primi fără comentarii propunerea lui,poate cu bucurie, dar văzu , că nu era aşa.
Se bucura că ei au reacţionat astfel.
Am copii buni, gândi !
- Bine, fie cum vreţi voi, vom avea o sărbătoare de Crăciun fără brad. Tatăl ieşi din cameră, o auziră pe mamă strigând : la masă cu toţii,urgent, că am multă treabă în seara asta. Doru mâncă cu mare poftă .
Mestecă bine băiete, ce grabă pe tine, zise tatăl- vezi nevastă, are poftă de mâncare chiar dacă nu a fost pe afară.
Doru şi Felicia s-au privit, cât pe-aci să pufnească în râs. Încă o zi şi mâine e ajunul Crăciunului. Mama făcea ultimele pregătiri. Azi, pe la ora unsprezece ajunge preotul şi la casa lor. Să sfinţească bucatele puse cu multă răbdare şi dragoste de stăpâna casei, pe masa din sufragerie. la mijloc un colac rotund copt de mama, de două zile. Apoi bucatele ce se mănâncă în seara de ajun:supă de roşii cu orez, ciuperci cu mujdei de usturoi, colţunaşi umpluţi cu varză, salată de cartofi cu măsline, compot de prune ,uscate astă toamnă pe grătarul de nuiele din grădină. Şi alte câteva mâncăruri, douăsprezece feluri, aşa-i obiceiul în Bucovina.
Aşadar pentru seara de ajun fără carne, doar mâncare de post. Mama se sculă devreme să pregătească masa pentru sfinţire.
Felicia deschise dulapul unde ţine mama prăjiturile. Îşi puse pe o farfurie câteva bucăţi una mai suculentă ,mai cremoasă, ca cealaltă. Mânca cu poftă, pentru că mama nu-i dădea voie să se ,, îndulcească,, decât în prima zi de Crăciun, dar îi făcea plăcere să mănânce când are ea poftă nu când se cade,, de parcă mă vede Dumnezeu şi se supără că am mâncat o prăjitură,, !
- Hai, Felicia, ajută-mă să aduc încă două scaune la masa că vine părintele cu încă trei persoane şi le pregătesc ţuica fiartă şi nişte plăcinte..
hai m-ai repede fată, acuşi e aici preotul!
În timpul ăsta cât mamă şi fiică se pregăteau pentru venirea preotului să sfinţească bucatele, tatăl se duse la Primărie. De altfel, acolo lucra el, funcţionar.
Spirule, eşti căutat la telefonul din Secretariat.
Spiru ridică telefonul şi auzi glasul vărului său , Dan : păi bine , vere, mâine e ajunul Crăciunului şi nu mă înviţi în oraşul tău pe care nu l-am văzut de trei ani?
- Dane !! Ce faci omule cum de mă suni , am crezut că te-ai mutat în Siberia că nu dădeai nici un semn. Ultima oara a fost acum un an în urmă, aşa este ?
- Spirule ultima surpriză! Vin la voi, mai bine zis venim: eu, Katia şi Dorin al nostru.
îţi aduc un brad , omule de aici din pădurile Cernăuţi ului, că la voi e o iarnă grea, de la noi a plecat, viscolul cel mare, acum e bine. Sosim pe la ora patru după amiază. Am pregătit maşina deja. În două ceasuri, dacă nu stăm prea mult la vamă, suntem la voi.
Să nu începeţi cina de ajun fără noi, aşteptaţi-ne! Te salut, ne vedem mâine.
Spiru puse telefonul în furcă , privi buimăcit la secretară.
Soseşte vărul dumneavoastră de la Cernăuţi? aşa am înţeles, nu vă supăraţi că am auzit discuţia !
- Da, Olga, vine Dan cu familia la noi. A mai fost acum trei ani la mine , suntem veri după bunici. Bunicii noştri erau fraţi. Dumnezeu să-i ierte că s-au dus de mult .! Ce veste minunată am primit !
Ce se va bucura nevastă-mea ! Dar copiii ! Când le povestesc că vine unchiul cu brad din pădurea Cernăuţilor, vor fi foarte fericiţi.
Ştii, Olga, era să facem sărbătorile fără brad. Cum de a simţit Dan că nu avem brad? Ca să vezi, omul ăsta simte româneşte !
autor : viorica gusbeth 2016
-->
Comentarii
Mulțumesc și eu pentru timpul acordat citirii ...amintirilor