Anotimp
Simți iarna-mi vorbește de parcă,
din trunchiuri ne leagă-un cuvânt,
și-n marea de frunze-i o barcă,
iar noi doar un mal de pământ.
Suntem țărmul cel alb de iubire,
sau coperți dintr-o carte de gând,
mergând prin tăceri nemurire,
spre timpul ce pare mai blând.
Aș vrea să-mi citești din tăcere,
iubirea din taina divină,
cum valul de-atingeri mă cere,
să îți fiu adâncimi de lumină.
Sunt malul ce-și cântă copacii,
când le zboară spre ape trăirea,
le e rece pământul săracii,
lovindu-i de stâncă răcirea.
Sunt malul ce-n șoapte răsfață,
cu lungi mângâieri o artistă,
sub trecerea lor printr-o viață,
din actul întâi, la revistă.
Și totuși îl doare copacii,
și timpul rămas într-o toamnă,
mai plâng lângă o gară săracii,
sub o iarnă ce albu-și răstoarnă.
-->
Comentarii
Multumesc mult !
Uneori mai trist uneori mai vesel dar mereu plin de iubire este versul tău!