mocnit, în mine, singur şi mă dor vreascurile
atârnate beteşug peste inimă. Când şi când,
o pală de vânt mă alină. Doar atunci mă fac
(ne)văzut
mie
şi voi vă încălziţi mâinile cât ţine
şi plecaţi mai departe. Eu, îmi aştept
cremenea să mă (a)prindă
în cădere.
14.03.2014, ora 10,45’

Comentarii
multumesc mult Lenus, o seara asa cum ti-o doresti, Marius
Frumoase versuri!
multumesc mult Agafia, o zi minunata, Marius
Frumos!