În zorii Paștelui, de Joia Mare,
Când oamenii se strâng la mânăstire,
Aprinde Negru-vodă lumânare
La loc de rugăciuni și spovedire.
Veghea de ceasuri domnul în mustrare
Alături de duhovnic în altar,
Udând anafură-n licori amare
Și sărutând inelul de pescar.
Icoanele priveau dintre cupole
La domnul cel umil, îngenunchiat,
Dar toate-l cuprindeau în aurore,
Iar vodă se simțea eliberat.
Pătruns în piept de-o tainică lumină
Ce curge din coroana lui Hristos,
Ridică vodă fruntea lui senină,
Șoptind către duhovnicul pios:
— Preasfinte preot, într-o noapte rece,
Când în pustie singur am zăcut
Ținându-mi postul după sfânta lege,
Îmi pare că Satana am văzut.
L-am cunoscut doar după cingătoare,
Deși veșmintele-i luceau orbește;
Cuvintele-i sunau poruncitoare
Ca apa ce-n izvoare clocotește.
El mi-a vorbit despre străbunii țării
Că m-ar chema și astăzi din adânc
Să fiu stăpân pe nesfârșirea mării,
Pe oameni și pe searbădul Pământ.
Străbunii, pare-se, a lor comoară
De-nțelepciune au ascuns-o-n hău
Și-n noua eră ea va să răsară
Ca lumea să salveze de la rău.
Duhovnicul privește cu uimire
La Biblia deschisă în altar,
Din legile lui Moise dă citire
Și pune-n tămâielnic bob de jar.
Lumina candelei lucea firavă
Pictând pe ziduri siluete moarte,
Dar pastorul, cu vocea lui jilavă,
Grăi ținându-și mâna peste Carte:
— Oh, fiule, să nu uiți niciodată
C-ai fost ales de voci bisericești.
Să nu uiți Crucea sfântă și curată
Pe care ai jurat să o slujești!
De-a lungul vieții,-n repetate rânduri,
Din hăuri se vor ridica stihii,
Vor încolți nebănuite gânduri
Ce-au să te urmărească zi de zi!
Ca firul ierbii ce din piatră iese
Crescând copac, apoi crescând pădure,
Asemeni și diavolul va țese
Aceste gânduri, sufletul să-ți fure!
E drept că luminați ai altor vremuri
Au săvârșit eroarea și-au crezut
Că din al universului cutremur
Un infinit de stele s-a născut!
Din aste stele, una, cea mai mare,
E centrul unei galaxii străvechi,
Unde planeți în dansuri rotitoare
Cu constelațiile fac perechi!
Ei au gândit că Soarele e centrul
Unui sistem de pietre colosale
Și că, din ele, Terra este Templul
Și însăși vatra vieții ancestrale!
Tot ei gândeau că Piatra e rotundă!
Ori, dacă Terra chiar ar fi așa,
Întreaga mare,-n care sa afundă
Minuni dumnezeiești, s-ar revărsa!
Nici noi nu am atinge, drepți, Pământul,
Ci am cădea-ntr-un gol întunecat,
De-aceea Dumnezeu și-a spus cuvântul:
Pământul este unic și e plat!
Ci, pentru că pe frunte porți coroană,
Tu ești un domn ales de Dumnezeu.
În luptă ai să-nvingi pe-acel Satană,
Prin binecuvântare, fiul meu!
Dar demonul nu e prea slab, firește,
Făcându-și cuibul între derbedei!
El din cruzime printre noi clădește
Altare-n care azi slujesc atei...
Acolo se adună cu oroare
Profeți și preoți falși ce-și spun savanți,
Ce prin orgii sinistre și amare
Visează să se facă mai înalți!
De-aceea Dumnezeu ne poruncește
Scripturile străvechi să tâlmăcim,
Căci în puterea Lui se împlinește
Biserica ce vrem să o clădim!
Să ceri ca să zidească mânăstire
Acolo unde postul ai ținut,
Unde ruine zac în putrezire,
Mitropolii ce-n flăcări au căzut!
Să știi că mâna ta a fost sortită
Să lupte cu Satana, fiul meu!
Victoria-ți va fi în cânt cinstită,
Iar tu ai să ajungi la Dumnezeu!
Lui vodă chipul i se luminează
Și sângele îi fierbe victorios.
Din nou în rugăciune se așază
La talpa răstignitului Hristos:
— Oh, Tatăl nostru care ești în ceruri,
În veci să-Ți fie numele slăvit,
Căci ne-ai salvat ducându-Te-n infernuri,
Cu pâinea sfântă Tu ne-ai miluit!
Ci să ne ierți greșelile umane,
Căci suntem mici și-adesea Îți greșim.
Și nu ne duce în ispită, Doamne,
Acum și-n vecii vecilor. Amin!
-->
Comentarii