argheziană
M-am îndoit mereu de mine şi de Tine,
Te-am căutat prin Cer şi prin Psaltire,
Nu te-am găsit niciunde pe pământ,
Părea că Te destrami ca norii-n vânt.
Erai în mine când eu Te dădeam lipsă,
Prin Psalmi te căutam şi în Apocalipsă,
Când eu credeam că sigur Te-am găsit,
Ne despărţea adesea mereu acelaşi zid.
Te-am căutat prin iarbă şi-n pământ
Şi te-am găsit pitit într-un Cuvânt,
Am iscodit Cuvântul plin de dar,
Tu ai rămas doar duh, şi fum, şi har.
Iar Te-ai jucat de-a viţa şi de-a moartea,
Nu ne-ai deschis şi nouă, bieţii, cartea,
Ai lăsat tuturor doar soarta, suverana,
Să meargă fiecare pe drumul spre Nirvana…
De unde-ai vrea ca taina Ta să-nceapă,
Cum, ai făcut aceste lumi din apă?
Deschis-ai fiecărui o cale şi o uşă,
Apoi din tot ce-a fost, Tu ai făcut cenuşă.
joi, 2 iulie 2015
-->
Comentarii
Să nu lăsăm cuvintele nici să doarmă, nici să amorţească, nici să zacă, nici să moară. Ele sînt comoara noastră de mare avuţie. T. Arghezi. Frumos omagiu adus marelui poet.