Las cuvintele să bată la poarta cetăţii,
urc treptele istoriei cu respect,
simt un gol cum iese înafara mea
şi se umple cu mărinimie copleşitoare.
Nu pot să răspund la întrebări,
în mine se nasc chipuri simbolice,
sub paşi aud cum vorbesc pietrele
şi rup din aer timpul decăzut.
Caut în memorie şi fiecare gând
străbate clipele şi-şi află drum
printre oameni necunoscuţi,
spune-mi cânde se opreşte la tine
şi te recunoaşte?
Atunci începe prezentul.

Comentarii