Ai creat poetul după chipul și asemănarea Ta,
L-ai lăsat liber să-și descopere sufletul, și ce a rezultat?
Disecând prin interiorul său, gasim organe atrofiate
Bolnave de singuratate, ficatul, splina și rinichi
Îmbibate în melancolie.
Inima, sătula de nefericire, a încetat să mai pompeze.
O arhitectură a unei lumii singuratice, frenetice,
Cu înclinație spre nefericire.
În interiorul lui s-au dus lupte crâncene, poate chiar razboaie,
Dar nu de cucerire, ci mentale, pentru cunoaște,
Descoperirea unor taine.
S-a lăsat purtat până la hotarul dintre viață și moarte,
Că să găsească răspunsuri, să afle marile mistere,
Ce e dincolo de moarte?
Suprins de propria-i descoperire, a realizat că trebuie să moară
Că apoi să poată să trăiască, că trebuie să se piardă
Că să se regăsească....
Iar apoi a eviscerat viața și a gasit înăuntrul ei eternitatea cuvântului
Banalitatea, iubirea și durerea, dorinta de absolut si Divinitatea...
Nebunia și pacea sufleteasca....
La autopsie s-a constat că poetul era bolnav de singurătate,
Cauza morții, sufletul sfărâmat sub greutatea poeziei.
Katherina Andreescu
-->
Comentarii