Sufletul încercând să mai fie
o vâltoare,
el devine o catedrală de linii curate,
unde lumina trece prin vitralii simetrice
și desenează doar certitudini.
Nu mai există unghiuri ascuțite
care să rănească,
nici cercuri vicioase
în care să te învârți la nesfârșit.
Totul este o curgere fluidă,
o arhitectură sacră
în care te poți odihni, în sfârșit,
în siguranță.
Gândurile nu se mai ciocnesc;
ele se aliniază
ca niște paralele perfecte,
pășind în tăcere
spre un orizont senin.
Ești axa propriei tale lumi,
punctul fix
în jurul căruia universul tău
își regăsește echilibrul.
-->
Comentarii