bătaia vântului
pădurea-n odăjdii de toamnă,
suvenir, silabe, descânt,
potecile-nveşmântate în zale
se-ntorc în mormânt.
pe sub boltele-nalte ale tăcerii
se-ascunde ecoul târziu,
aripa răscrucilor
rupe şi sperie tot ce e viu.
cerne cerul aur şi scrum,
nimeni nu se-aude în noapte,
nimeni, nimeni nu e pe drum,
doar umbre şi şoapte...
lângă trofeele frunzelor,
fie-mi pletele tale
salcia care mă tremură
lângă ape, agale.
sărutul tău fermecat,
lacrimă,pe pleoapele-mi reci,
vis ne-mplinit şi uitat
peste durerile seci.
degeaba strigă glasu-n deşert:
unde mi-s visele,
unde izvoarele, unde eşti mamă?
nimeni nu mă mai strigă,
nimeni nu mă mai cheamă.
cânte pasărea nopţii,şuiere şerpii,
până-n viul pământului,
peste firul verde al ierbii
se-aşterne bătaia vântului...
joi, 30 octombrie 2014
-->
Comentarii
Frumoase versuri!