A obosit să tot închine
Zilele muncii efemere
Nu mai e chip ca să suspine
Din ea vecia, pusă-n stele.
Privirea îi este aţintită
La tinereţea ce a trecut
Ar tot dori să mai cuprindă
Ce de demult a tot pierdut.
Ar vrea să soarbă cu nesaţ
Al răzvrătirii chip de lut
Să mă cuprindă iar de braţ
Şi să umblăm pe und` n-am vrut.
Acum că pare tot inertă
Şi simte cel final aproape
Ar vrea să retrăiască o tentă
Din amăgirea strânsă-n pleoape.
A apărut la eşafod
Răspunzătoare-i toată
Şi-ncheie chiar şi ultimul său nod
Din viaţa cea tristă furată.
Căci nu există adevăr
Şi nici minciună deodată
Doar o iubire spusă-n păr
Pentru o veşnicie nepătată.
-->
Comentarii