baladă
dintr-un verb căzut în rugi
s-au ivit două năluci
dintr-un un complement bizar
ți-aș juca viața la zar
fur secundele feline
având ugerele pline
și rămân sâmbure gol
în cenușă și nămol
ghinda mea va crește iar
peste ani voi fi stejar
blestemat de mari ocări
aștept trenurile-n gări
trenuri goale și năluce
unul vine și se duce
altul a rămas o fiară
și n-a mai oprit în gară,
suspendat și-aproape mut
parcă nu m-aș fi născut
peste cerul ca de vată
lebăda incendiată
trece-n zborul ei de fum
lăsând miros de parfum
peste somnul de petale
peste mersul meu agale
parcă sunt stafie-cal
rătăcită prin ardeal
prin ardealul meu de vis
unde dorurile mi-s
flori bătute-n ii de seară
care-așteaptă să răsară
unde iancu a apus
peste deal la munte-n sus
scoțând lujerele noi
vara printre dor și ploi
fiind speranță și fiind spadă
pruncilor ce va să vadă
eu privesc ca-ntr-o oglindă
cum crește pădurea-n ghindă
și copilu-n pântece
în dorul de cântece
inima mi-e alandala
și ți-aș scoate iar sandala
să-ți sărut piciorul gol
și brațul la subțior
ochii sun-a iasomie
semănată pe câmpie
pieptul doldora de sâni
gura izvor de fântâni
în care apele curg
doar în buza de amurg
ce liniști stelare naști
tocmai în ziua de paști
ca să fac păcat acum
spovedit de popă-n drum
spovedit și-mpărtășit
ca să mă las de iubit
de nu te-ai mai fi ivit...
sâmbătă, 18 mai 2013

Comentarii
Citit cu drag acest poem...Felicitări!