Balada transformării cu orice preţ

[Valentin Boeru]

Trăim atipic într-o ţară eprubetă cu formă aproape rotundă, noi, un popor de cobai.
Visăm aberaţii şi trăim coşmarul neputinţei bolborosind la nesfârşit despre un bine vrăjitoresc, imposibil de atins.
Sărim ca iepurii dintr-un luminiş în altul după vreun chilipir minuscul în timp ce buldogii de pază dorm sătui, cu balele băltind în jurul lor.
Aşa zişii politicieni confundă arta compromisului cu meşteşugul compromiterii sfârşind cu dureri pe lângă noadă cauzate de tot ce există, de prieteni, aliaţi, adversari, alegători.
Preţul portocalelor a scăzut dramatic fiind fructele cu preţul cel mai mic din galantare.
Dacă truda de oranjare a României continuă nimic din ce are culoare similară nu se va mai vinde.
Nimeni nu va mai cumpăra produse expirate.
Urmează ieftinirea roşiilor?
Preţul lămâilor a crescut acum un an coborând apoi.
Verdeaţa succede căpşunilor pe  tarabe în piaţă.
Cu ce vom încropi mesele ce vor urma?
Poate îşi vor "asuma răspunderea" şi pentru prelungirea la nesfârşit a posturilor.
Biserica nu se va opune oricum. Ea se modernizează în tăcere cu discreţia cu care „Daciile 1300”, lux şi emblemă odată au devenit Mercedesuri.
Ea ne aminteşte mereu să întoarcem şi obrazul celălalt spre frăgezitoarele lovituri ale duşmanilor.
În şcoli se pare că vacanţele vor fi stabilite funcţie de campionatele mondiale, sau campaniile de alegeri.
Ţăranii vor pune la intrarea în sate plăcuţe cu denumirea localităţilor în limba moşierului care a cumpărat ogoarele cu ciulini.
Viaţa curge înainte leşios, iar Codex Halimentarius îşi va demonstra monstruozitatea în efectele asupra tuturor românilor din spaţiul Carpato – Dunăreano - Pontic. Super experiment, ce mai!
Corvidele îşi abandonează cuiburile părăsind zona, migrând aiurea după cioburile colorate şi firimiturile de la mese străine, cu gândul la facilă îndestulare.
Soluţii dementoide , cioplituri în legume fără reacţie, frecţii la picioare de lemn vor continua până la extincţie.
Perdele de fum vor acoperii corurile de vaiete şi tânguiri transformându-se pe nesimţite în gelatina neputinţei.
Fugiţi fără să vă opriţi şi fără să priviţi înapoi, strigă din răsputeri, acapella, voci isterizant isterizate ale celor ce cred că fuga ca ultimă activitate sănătoasă a rămas şi ultima speranţă.
Fugiţi, altfel veţi pieri! Se aude din ce în ce mai stins şi îndepărtat în urma celor ce cred îndemnul. Agasant şi strident ca un urlet de lup la lună, pentru cei ce rămân să rumege ultima mână de fân în ţarcul din care nu au mai rămas decât ici acolo câte un stâlp înclinat şi putrezit ca un dinte în gură de babă chicotind senil.
 Aceleaşi voci ce vă îndeamnă la fugă vă vor reproşa, din spatele barajelor de forţă, cu cinism, că vi s-a sugerat soluţia din timp, dar nu aţi vrut să o luaţi în seamă.
Voi, vinovaţi de toate, neascultători şi gură cască ce sunteţi!
Voi, turmă zdrenţuroasă şi hămesită, incapabilă să păşiţi cu picioarele voastre tremurânde de slăbiciune şi furie!
 Cu mâinile în şoldurile puterii, oţărându-se mitraliat, cu stridenţa definitorie a personajului feminin din carpeta cu „ Răpirea…”, surprinsă de mulţimea celor deveniţi susţinători ai ideii de dreptate, în percepţia sa tradusă prin „monarhie”, se agită dizgraţios şi înspumat ca un val ce trudeşte, plimbând pe loc, produsul puturos, cu formă specifică al nesimţirii şi mârşăviei.
 Haita hâdă şi jigărită a javrelor ce se vor câini latră pe acelaşi subiect, apărându-şi ciobanul afumat ce sforăie în coliba stânei, alături de raţiunea pusă la uscat, ca tifonul prin care strecura mai deunăzi brânza.
Trezit brusc de vacarm, baciul dobrogean visează să propună şi modernizarea baladei „Mioriţa” prin introducerea SA în rolul rămas liber în procesul de transformare administrativă a ţării, în care el, dimpreună cu cel ungurean, mări se vorbiră şi se sfătuiră …

[Luciana]

Am ramas holbandu-ma[]neputincioasa in a-ti raspunde la blogul postat,ce as putea sa-ti spun cand in doua cuvinte ai spus toata durerea romanului,traitor neputincios in aceasta tara a nimanui [roman]a -si face dreptate,unde?

Speram de ani buni,a imbatranit si speranta si tot nu se intampla nimic dar cum speranta moare ultima mai avem ceva viata in noi,deci mai speram.O zi linistita si placuta.

[Lenuş Lungu]

Felicitări dl Valentin Boeru! Meritaţi toate aplauzele...Foarte adevărat scris,o proză foarte bună...Minunat!
Cu prietenie Lenuş

[Dobrin Mariana]

Olimpia, de unde ai luat aplauzele astea???

[Dobrin Mariana]

F. buna proza- e o glinda fidela a vremurilor aspre si vitrege in care traim! Imi permit sa adaug la comentariul meu ceva  - mi se pare ca e o continuare a ideii articolului acesta. Sper sa nu supar!

ŢARA LUI PAPURĂ – VODĂ    - autor Mariana Dobrin

                                 (CĂCIULEALA)

           

Ne căciulim la alte porţi, de parc-am fi scârboasa râmă

Şi ne târâm umili, pe brânci, să ni se-arunce vreo fărâmă,

Sau poate-o pară mălăiaţă, atât mai au de aruncat;

Străinul nu ne dă nimic, de n-are  inmiit de luat.

Aleşii noştri doar pozează în oameni buni şi înţelepţi,

Nu sunt decât marionete  ce iau poziţie de drepţi.

Când din afară se dictează că trebuie-n genunchi să stăm,

Ei n-au curaj să protesteze şi fruntea să ne-o ridicăm.

Se fac eforturi disperate din alte părţi şi de la noi

În Evul Mediu să ne-arunce, să ne târască în noroi.

Iar guvernanţii inventează modele româneşti, trăsnite,

Din ce în ce mai păguboase şi toate spre eşec sortite.

Iar când doresc să împrumute de pe la alţii câte-o cale,

Ca nuca prinsă în perete, efectu-acesta vezi că-l are.

Se bat cu pumii-n piept şi urlă că vor doar legea să domnească

Şi transparent să fie totul, pe cei de jos să-i ocrotească.

Politica e azi făcută de şmecheri şi de repetenţi,

Ei fac şi regula şi jocul, n-au cum să fie transparenţi.

Constaţi că legea nu domneşte, ci legea domnului cel tare,

Alesul domn e azi stăpânul, el este tartorul cel mare

Şi a uitat c-a fost ales pe voi, cei mulţi, să vă slujească,

El trage jar pe turta lui, grăbit să se îmbogătească,

Iar voi, sărmani şi oropsiţi, vă războiţi cu sărăcia,

Un colţ de pâine să găsiţi, când ei despoaie România.

Doar bunul Dumnezeu mai poate, un pic de milă de mai are,

Să readucă-n voi speranţa, dorinţa de a sta-n picioare.

 

 

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]