Sătul de suferinţă, la o poartă,
Şi-aşteaptă fiica, azi, acelaşi tată.
De-o vreme-l macină singurătatea...
N-are odihnă ziua şi nici noaptea.
Răpus de bătrâneţe plânge încă,
Şi cât e rana-n suflet de adâncă!
O surdă suferinţă îl apasă:
I-e dor de fiica nevenită-acasă
S-a dus departe-n lume-n ţări străine
S-a dus... şi dacă-ar şti acum că vine...
Şi-ascunde faţa-n palme... parcă plânge...
Cine-ar putea durerea să-i alunge?
- Da bună ziua, biet bătrân, ţi-oi spune,
Căci nu ştiu cum ţi-or zice după nume.
(Îşi ridică privirea-nlăcrămată)
- Să-ţi fie ziua bună, dragă tată!
- Aş poposi în poarta casei tale,
Mi-e sete şi mi-e cald şi mi-este foame...
Cu mâna tremurândă-i prinse mâna;
- Vino în casă, iaca, stă bătrâna.
Ţi-om pune masa, iar de ţi-o fi sete
Te-aşteaptă vinu-n ploscă, mai băiete.
- Ţi-oi mulţumi, da spune-mi cum îţi spune
Om bun demult îndepărtat de lume.
- Mi-s Ion al lui Ion, aşa mă cheamă
Şi anii mi-s trecuţi de-acum în palmă
Cu lacrima şi cu sudoarea plată
Am dat să pot avea şi eu o fată
- "Departe-i", zise el şi prinse-a geme
"S-o văd, mă tem că nu mai este vreme”
Muiere, bat-o vina depărtare
Dă şorţul jos şi pune de mâncare!
Dă ăstui om şi apă că-i e sete!
- Şi cu ce griji pe-aici prin sat, băiete?
(Cu mâna pusă streaşină la ochi)
- Al cui eşti, să nu-ţi fie de deochi?
Căci eşti frumos şi-nalt precum e bradul,
Cine să fie-n satul ăsta taf-tu?
- Mai ştiu şi eu din neamul cui fac parte?
Ştiu doar că mă grăbesc să trec prin moarte.
- Urâte vorbe spui acum, copile.
- Îs numărate, taică, ale mele zile.
Mi-e dor de casă, de pământ, de iarbă,
De satul meu şi de măicuţa dragă...
Şi nu m-aş fi întors aşa, deodată,
Dar am lăsat cândva, aici, o fată.
Acum mă duc la ea să-mi cer iertare
Căci am greşit plecând în depărtare
Credeam că banul îţi plăteste dorul
Şi va-mbuna o vreme viitorul
Ştiu doar că mi-am plătit singurătatea
Cu grija, cu tristeţea şi cu moartea.
- Ne-asemănăm copile şi văd bine
Ne-nţeapă doar acelaşi mărăcine.
E greu să ştii că-mbătrâneşti sperând
Şi ţi-au rămas tristeţea şi-aşteptarea
Şi liniştea de gheaţă din mormânt.
Oh, luminează-mi, Doamne, astăzi calea!
De ce te chinui cu-ale mele griji?
Ia şi mănâncă, şi-om vorbi apoi!
Om bea din istă ploscă nişte vin
Şi om uita de griji şi de nevoi.
Pierdut în norii fumului de vis
Se ospăta băiatul...
- Mulţămire! Mi-a mai slăbit al morţii mele chin,
Pare de-o vreme că mă simt mai bine.
Privea în vremea asta-n urma lor,
Rămasă-n pragul uşii, o copilă;
- Tăicuţă dragă, iată, m-am întors!
Sunt fiica ce ţi-ai fi dorit să vină...
Bătrînul, tremurând, se răsuci privind în gol:
- Eşti fiica mea, copilă?
Vezi? Mult e tare de când nu mai văd.
Vino aici şi strânge-mă de mână!
- O, iartă depărtarea dintre noi,
De plâns mi-e ochiul greu şi încă doare...
De-acum, tăicuţă, m-am întors la voi,
Fii-va-n orice zi o sărbătoare!
- Mi-aţi alinat durerea. Undeva
Şi fiica mea-şi aşteaptă tatăl. Mâine
Poate că n-am să vă mai pot vedea,
Deci vă mai spun odată "mulţămire".
- Ce boală porţi în suflet, tu, străine?
- E-o boală fără leac. Rămâneţi dară...
Se lasă seara, iată, peste sat
Şi candela-n perete-aprinsă-i iară.
Se-aude-un clopot... Cin' să fi murit?
Ce suflet, Doamne,-ai luat?
Sunt lacrimi multe...
E pruncul din străinătăţi sosit.
(Tu, viaţă, eşti şirag de pietre scumpe)
Cu sufletul iertat s-a-ntors din drum.
Tu odihneşte-l, Doamne, fă să-i pară
Viaţa cea de dincolo de noi
Mai bună ca aici şi mai uşoară.
Un tată-s eu, un tată-a fost şi el
Şi depărtarea i-a răpit iubirea,
Mormintele doar ne vor fi la fel
Şi-n noi se va-ncrusta nemărginirea.
- Tăicuţă, intră-n casă, s-a-nserat!
- O lumânare încă-mi arde-n suflet,
De-acum mi-e gândul, taică, la băiat,
Îi văd pe drum al umbrei sale umblet.
În liniştea de gheaţă dintre noi
Îi simt privirea... Cât imi e de-aproape....
Eu vă mai am aici, ce-i drept, pe voi...
..............................................................
Povestea lui se pierde-n nopţi şi şoapte...
-->
Comentarii
Impresionante versuri, dragă Nicoleta!!!
Am lăcrimat, te rog să mă crezi.
Felicitări!
Este o dedicaţie. LA felc a "Bătrânul tată" de altfel. Am dedicat această poezie bunicului dinspre tată, dar am creat subtil o nişă prin care să pătrundă şi să se regăsească plecaţii noştri în străinătate.
Minunate versuri!