Sunt pe banca de întâlnire şi stau de vorbă
în limba noastră, a amintirilor, cu tine, tată.
Şi tac şi ascult şoaptele vuite. Nu ştiu dacă de Suflet sau de vânt.
Nu le înţeleg acum. Le strâng pe toate şi-n noaptea care bate la uşa zilei,
am să deschid ochii, să le simt strigătul de dor (cu)prins de piept în zilele
în care am lipsit şi păsările cântă şi pământul foşneşte a muguri de viaţă şi verde.
Voi învăţa să citesc liniştea?
16.03.2015, ora 17,54’

Comentarii
multumesc din suflet Emilia, o seara/noapte binecuvantata, Marius
Sensibil!