Ca de atâtea alte ori, trec şi azi prin faţa bisericii de la marginea drumului. Iisus e tot pe cruce, de dinainte de veci. Nu vine nimeni să-i coboare trupul, să-l ungă cu miresme şi să-l înfăşoare în giulgiuri parfumate. Crucile din stânga şi dreapta Lui sunt goale, cine să-i răstignească pe tâlhari? Nepăsători şi siguri, trec calcând apăsat. Paşii răsuna ca nucile sparte. Niciunul nu râde, s-au plictisit să-i ceară să-şi dovedească dumnezeirea dându-se jos de pe cruce.
Îl privesc şi-i văd sufletul, subţire abur luminos, ieşind şi înalţându-se spre cer. Va depune la picioarele Tatălui întrebarea care cutremură lumea de 2000 de ani: “Eli, Eli, lama sabachthani”?
Stau îndelung în faţa bisericii, sperând să capăt un răspuns, Răspunsul!
Tună, undeva departe….nu înţeleg, nu înţeleg. Eli, Eli…strigă El, strig eu?
Cine mi-a spus cândva “răspunsul e în tine”?. Nu, răspunsul e în comuniune. Tâlharul însă este întotdeauna singur. Eli, Eli, sunt singură?
Tună într-una sub cerul închis. Aici, pe pământ, ropotul nucilor dezlănţuie iadul. Îmi amintesc de ce va fi: “Să nu fie fuga voastră iarna”.
Stau nemişcată, de teamă să nu-mi aud paşii sunând ca nucile sparte.
Mă uit în palme şi văd un câmp cu maci. Are forma unei inimi. Pulsează. Dureros. Respiraţia capătă ritmul întrebării.
De jur împrejurul meu se conturează un cerc de lumină. Stau în centrul cercului. E cald ca în adâncul apelor clocite de Marea Pasăre Albă. În afara cercului, zgomotul nucilor sparte e din ce în ce mai puternic. În cerc, e linişte. Lumina izvorăşte din Cruce. Raspunsul!
-->
Comentarii