Nicicând n-am fost mai tânăr, ca acum, tată. Nici
să plâng nu (mai) ştiu şi fluier la păsări sau mie
îmi cânt dorul uscat de urme.
Mă roade, macină răsăritul din apusul vremii de ieri
şi
gânduri, toate, dau năvală. Sunt slab, fără
putere, mă-ncearcă lacrimi pe la colţ de ochi
şi
cum să nu mă bucur?
A simţit că’s singur şi a venit. A întins aripile,
a încălzit frigul din mine, tremur eu sau mâna
mi-a rămas amorţită în lipsa de cuvinte.
Sufletul şi şoaptele lui.
15.03.2016 ora 14,38’

Comentarii