E o bucurie a tainicului
atunci când dorinţa intră şi iese la suprafaţă
mai hotărâtă decât inima şi voinţa
pe care le domină şi converteşte
la ţinta înaltă.
Ne sfătuim, punem condiţii, mlădiem cuvintele
până capătă forme şi se dilată
metalul roşu în cuptorul verii
în aspra sete după ploi.
Rup convenienţele şi strig în afară
pâna ce glasul se loveşte de stele,
sparge tăcerea nesfârşitului cosmic
cu spirale de vânt ori de foc
mult mai iuţi şi mult mai puternice.
E o bucurie că simţi, e un miracol că vezi
cum feţele lumii se schimbă prin propria cunoaştere,
cum orizontul se îndepărtează în fiecare zi,
de se pătrunde adâncul, se apropie înaltul
cu prelungirea ochiului minţii
în tainicul de sens al existenţei
pe care şi Dumnezeu o creeaza pe rând
perfectă.
-->
Comentarii