Rugineşte într-un sălaş închis
el, căţelul pământului
nu mai latră la stele
plânge de singurătate.
Admiră pe furiş pulpele femeii,
nu-i crede cuvintele,
urmăreşte cum se îmbracă
cu haine roase de invidii.
Când timpu-i fuge de sub picioare
de-l face să mârâie
se umple cu masca preaplinului
de golul e tot mai întins.
Ascuns de lumina din care muşcă
scapă şi nimeni nu-l vede,
aşteaptă ploile şi ceaţa
să plece odată cu el.
Când se plimbă prin pământ
la pas cu nevăzutul
ruginesc zăbrelele timpului
şi afară tot nu iese.
-->
Comentarii